Documentele găsite la reşedinţa lui Trump din Florida au fost ascunse pentru a obstrucţiona investigaţia FBI

62151161

Documentele descoperite la proprietatea fostului preşedinte american Donald Trump din Florida au fost probabil ascunse ca parte a unui efort de a obstrucţiona o investigaţie a FBI, spun oficialii Departamentului de Justiţie, relatează BBC.

Într-un dosar în instanţă, departamentul a precizat că ”s-au depus eforturi probabil pentru a obstrucţiona” ancheta privind folosirea de către Trump a materialelor clasificate.

Dosarul a fost un răspuns la solicitarea lui Trump ca o parte independentă să supravegheze o parte a cazului în curs, scrie news.ro.

 

Trump neagă acuzaţiile care i-au fost aduse.

După ce li se termină mandatul, preşedinţii Statelor Unite trebuie să transfere toate documentele şi e-mailurile lor către Arhivele Naţionale. FBI investighează dacă Trump a gestionat necorespunzător înregistrările, transferându-le de la Casa Albă la reşedinţa sa Mar-a-Lago, după ce şi-a încheiat mandatul în ianuarie 2021.

În dosarul publicat marţi, şeful contrainformaţiilor din cadrul Departamentuluiui de Justiţie, Jay Bratt, a oferit cea mai clară imagine de până acum a încercărilor departamentului de a obţine documente de la fostul preşedinte.

Drept urmare, o echipă a Arhivelor Naţionale a vizitat proprietatea lui Trump din Mar-a-Lago în ianuarie, o echipă FBI a vizitat-o în iunie şi pe 8 august, FBI a organizat o percheziţie a casei.

În ianuarie, Arhivele Naţionale au recuperat 15 cutii cu înregistrări ale Casei Albe de la Mar-a-Lago, unde au descoperit că înregistrările extrem de clasificate erau ”desfăcute” şi ”amestecate cu alte înregistrări” – unele pagini fuseseră rupte.

După ce a aflat că aceste conţineau ”rapoarte foarte clasificate”, Departamentul de Justiţie şi FBI-ul au început investigaţii şi au găsit dovezi că ”zeci de cutii suplimentare” care probabil conţineau informaţii clasificate au rămas încă pe proprietatea sa fostului lider american.

Pe 3 iunie, trei agenţi FBI şi un avocat al Departamentului Justiţiei au sosit la Mar-a-Lago pentru a aduna materiale. Potrivit avocaţilor lui Trump, acesta le-a spus: ”Orice aveţi nevoie, spuneţi-ne”.

Însă agenţilor li s-a ”interzis în mod explicit” de către reprezentanţii săi să inspecteze interiorul unei magazii de pe proprietatea lui Trump, potrivit ultimului dosar.

Bratt mai a spus că acest lucru nu oferă ”nicio oportunitate pentru guvern să confirme” că nu au rămas documente clasificate la proprietate.

S-au găsit, de asemenea, dovezi că înregistrările au fost ”probabil ascunse şi scoase” din depozit şi că ”probabil” că au fost întreprinse eforturi pentru a obstrucţiona ancheta, au mai explicat oficialii.

În urma vizitei din iunie, echipele FBI au percheziţionat din nou proprietatea în august şi au găsit peste o sută de documente clasificate, de două ori mai multe documente clasificate găsite ”în câteva ore”, comparativ cu ”percheziţia atentă” pe care echipa lui Trump a pretins că a efectuat-o anterior.

Bratt a subliniat că acest lucru ”pune la îndoială amploarea cooperării în această chestiune”.

La acea vreme, Trump a respins acuzaţiile că ar fi administrat greşit înregistrările oficiale drept ”fake news” (n.r. ”ştiri false”).

De asemenea, el a deschis un proces referitor la o listă detaliată a bunurilor care i-au fost confiscate din locuinţă şi cere guvernului să returneze orice obiect care nu intră în domeniul de aplicare al mandatului de percheziţie.

Avocaţii lui Trump au cerut ca un avocat terţ ”neutru” - cunoscut ca un maestru special - să fie adus pentru a stabili dacă dosarele confiscate sunt asigurate prin privilegiul executiv, care le permite preşedinţilor să păstreze anumite comunicări sub secret.

În cel mai recent dosar al instanţei este specificat faptul că orice documente prezidenţiale confiscate în cadrul mandatului de percheziţie ”aparţin Statelor Unite, nu fostului preşedinte”.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62282919
„Misiunea noastră este să prevenim un accident nuclear”. Cum au fost primiți inspectorii AIEA în zonele controlate de ruși

Echipa de inspectori a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a ajuns în orașul Zaporojie, care este sub control ucrainean, urmând să ajungă la centrala nucleară ocupată de ruși, aflată la zeci de kilometri de oraș.

62282918
Ungaria a stabilit cu Gazprom o puternică majorare a achiziţiilor de gaze

Guvernul din Ungaria a semnat un acord cu Gazprom pentru creşterea volumului de gaze livrate de compania rusă de stat, nivelul maxim fiind majorat la 5,8 milioane metri cubi, mai mult decât dublu faţă de importul din august.

62282917
Şeful Statului Major al armatei germane atenţionează Occidentul să nu subestimeze forţa militară a Rusiei

Occidentul nu trebuie să subestimeze capacitatea militară a Moscovei, a avertizat miercuri şeful Statului Major General al armatei germane, generalul Eberhard Zorn.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.