Femei scoase dezbrăcate pe stradă și batjocorite de un grup de bărbați. Cazul care a scandalizat India

India
Twitter

O înregistrare video care arată două femei dezbrăcate scoase „la paradă” pe stradă de o mulţime de bărbaţi, înainte de a fi violate în grup, în nord-estul Indiei, a stârnit un nou scandal şi indignare în cea mai populată ţară din lume, relatează BBC.

De mai bine de două luni, violenţe soldate cu morţi au aruncat Manipur, un stat indian pitoresc care se învecinează cu Myanmar, într-o stare de război interetnic. Ciocnirile dintre membrii comunităţilor tribale Meitei, majoritară, şi Kuki, minoritară, au dus la segregarea completă a acestora. Cel puţin 130 de persoane au murit şi 60.000 au fost nevoite să fugă. Cele două femei, care sunt Kuki, au fost agresate de bărbaţi din grupul Meitei.

Videoclipul îngrozitor cu cele două femei a fost distribuit pe scară largă pe reţelele de socializare începând de miercuri. Imaginile, cu puternic impact emoţional, arată cum sunt târâte şi pipăite de o mulţime de bărbaţi care apoi le împing pe un câmp.

Poliţia a declarat că a deschis un caz de viol în grup şi a arestat un bărbat, adăugând că şi alte persoane vor fi reţinute în curând, potrivit News.ro.

Joi, sesiunea parlamentului de la Delhi a fost întreruptă, legislatorii cerând o dezbatere pe această temă.

Citește și
Rosen Jeliazkov
După ce a aderat la zona Euro, Bulgaria se află într-un impas politic. S-ar putea îndrepta către noi alegeri anticipate

De asemenea, premierul Narendra Modi a declarat că incidentul a "făcut de ruşine India" şi a promis că "niciun vinovat nu va fi cruţat".

"Asigur naţiunea că legea îşi va urma cursul cu toată puterea sa. Ceea ce s-a întâmplat cu fiicele din Manipur nu poate fi iertat niciodată", a declarat el, rupând în cele din urmă tăcerea cu privire la ceea ce se întâmplă în Manipur la mai bine de două luni de la izbucnirea violenţelor etnice.

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a Indiei, DY Chandrachud, şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la agresiune, afirmând că instituţia pe care o conduce este "profund tulburată de acest videoclip". Cerându-i guvernului să informeze instanţa cu privire la măsurile luate împotriva acuzatului, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a declarat: "Vom lua noi măsuri, dacă nu o veţi face voi".

Este binecunoscut faptul că violul şi agresiunea sexuală devin adesea un instrument de luptă în timpul revoltelor şi conflictelor. Agresiunea sexuală a femeilor Kuki din Manipur este cel mai recent exemplu. Imaginile care le arată pe femei plângând, desfigurate de durere şi implorându-şi agresorii să aibă milă sunt tulburătoare, notează BBC. Faptul că prima arestare a fost făcută abia acum, la mai bine de două luni după ce atacul a fost raportat la poliţie, nu inspiră încredere în autorităţi - cu atât mai mult cu cât unii dintre bărbaţi pot fi clar identificabili în imagini.

Abia indignarea care a urmat apariţiei videoclipului în India a pus în lumina reflectoarelor această crimă oribilă. De asemenea, a ridicat întrebări cu privire la eşecul statului în ceea ce priveşte sprijinirea victimelor şi, în cele din urmă, l-a forţat pe premierul Modi să facă o declaraţie cu privire la violenţele etnice care sfâşie statul Manipur. Pentru a restabili o oarecare încredere în statul Manipur, în special în rândul comunităţii minoritare Kuki, autorităţile se află acum sub presiune pentru a acţiona rapid împotriva autorilor şi pentru a face dreptate femeilor. Oamenii din întreaga ţară consideră că astfel de fapte nu ar trebui să se întâmple în India modernă.

"Violul în grup al femeilor a avut loc după ce satul a fost incendiat, iar doi bărbaţi - unul de vârstă mijlocie şi un adolescent - au fost bătuţi până la moarte de mulţime", a declarat Forumul Liderilor Tribali.

Dar în plângerea depusă la poliţie de către o rudă a uneia dintre femei se spune că doar una dintre ele a fost violată în grup. Pe de altă parte, o a treia femeie ar fi fost forţată să se dezbrace, dar ea nu apare în înregistrarea video.

Poliţia a declarat că incidentul a avut loc pe 4 mai şi că un caz de răpire şi viol în grup şi crimă a fost înregistrat în districtul Thoubal.

Între timp, agresiunea a fost condamnată de politicieni din toate mediile.

Ministrul federal Smriti Irani a calificat-o drept "de-a dreptul inumană". Mai mulţi lideri ai opoziţiei au criticat, de asemenea, guvernul Partidului Bharatiya Janata pentru că nu a făcut suficient pentru a reprima violenţele din stat. Liderul Partidului Congresului, Priyanka Gandhi Vadhra, a declarat că "imaginile cu violenţe sexuale împotriva femeilor din Manipur sunt sfâşietoare". Ministrul-şef din Delhi, Arvind Kejriwal, a intervenit şi el. "Acest tip de act atroce nu poate fi tolerat în societatea indiană", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
După ce a aderat la zona Euro, Bulgaria se află într-un impas politic. S-ar putea îndrepta către noi alegeri anticipate
După ce a aderat la zona Euro, Bulgaria se află într-un impas politic. S-ar putea îndrepta către noi alegeri anticipate

Cea mai mare formaţiune parlamentară din Bulgaria, GERB-SDS, de centru-dreapta, a respins luni propunerea preşedintelui de a încerca să formeze un nou guvern.

Un medicament care poate amâna ani de zile nevoia de insulină a diabeticilor, aprobat în UE. Ce arată studiiile
Un medicament care poate amâna ani de zile nevoia de insulină a diabeticilor, aprobat în UE. Ce arată studiiile

O nouă opţiune de tratament destinată persoanelor aflate într-o fază incipientă a diabetului zaharat de tip 1 a primit aprobarea autorităţilor de reglementare europene.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, mați, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.