Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Emmanuel Macron spune că pacea nu se va construi cu umilirea Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni, la Strasbourg, că, pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, pacea va trebui să se construiască fără umilirea Rusiei.

Vezi aici cele mai recente informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

"Vom avea mâine o pace de construit, să nu uităm niciodată. Va trebui să o facem având în jurul mesei Ucraina şi Rusia (...) Însă aceasta nu se va face nici cu negarea, nici cu excluderea uneia sau a alteia, nici cu umilirea", a afirmat Macron într-o conferinţă de presă la Parlamentul European, conform AFP.

În discursul susţinut puţin mai devreme în legislativul european, Emmanuel Macron a declarat că, "atunci când pacea va reveni pe pământul european, va trebui să construim noile echilibre de securitate" fără "a ceda vreodată tentaţiei nici de umilire, nici de spirit de revanşă".

Citește și: 

Citește și
charles michel
Președintele Consiliului European, la Odesa: Kremlinul „nu are nicio şansă să suprime spiritul vostru de libertate”

Mesajul lui Zelenski pentru Putin, de 9 Mai: ”Foarte curând, vor fi două Zile ale Victoriei în Ucraina”

De ce a anulat Rusia parada avioanelor de luptă. Motivul oficial nu este plauzibil

Ziua Victoriei. Vladimir Putin, despre NATO: “O amenințare evidentă” la adresa Rusiei

"Pentru că ele au devastat deja prea mult, în trecut, drumurile păcii", a adăugat preşedintele francez, făcând o paralelă cu Tratatul de la Versailles încheiat după Primul Război Mondial şi marcat de "umilirea" Germaniei.

De acum încolo, europenii trebuie "să facă totul pentru ca Ucraina să poată rezista şi ca Rusia să nu învingă niciodată", dar şi pentru "a păstra pacea pe restul continentului european şi a evita orice escaladare" cu Moscova, a mai spus Macron.

În opinia sa, ziua de luni "a dat două feţe foarte diferite lui 9 Mai", Ziua Europei în UE şi, în Rusia, sărbătorirea Zilei Victoriei împotriva nazismului în cel de-Al Doilea Război Mondial.

La Moscova "a fost o voinţă de demonstraţie de forţă, de intimidare şi un discurs hotărât războinic" al preşedintelui rus Vladimir Putin, în vreme ce, la Strasbourg, "a fost asocierea de cetăţeni, de parlamentari naţionali şi europeni" pentru "a gândi viitorul" Europei, a comentat Macron.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult