De ce a anulat Rusia parada avioanelor de luptă. Motivul oficial nu este plauzibil

62258595
AP

Rusia a anulat, luni, parada avioanelor de luptă care urmau să zboare de Ziua Victoriei, susținând că motivul îl reprezintă vremea nefavorabilă.  

Potrivit Business Insider, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus Vladimir Putin, a declarat pentru presa locală Kommersant că segmentul aerian al ceremoniei din 9 Mai a fost anulat din cauza „vremii rele”.

Cu toate acestea, în timpul discursului lui Putin, aplicația meteo AccuWeather a arătat că vremea era ”în mare parte însorită” la Moscova, cu o calitate a aerului „excelentă”.

Prognoza Accuweather pentru restul zilei arăta că - în 9 mai - vremea va fi „în mare parte însorită”, cu câțiva nori și că viteza vântului era de aproximativ 5 mile pe oră.

De altfel, s-a văzut și în timpul discursului susținut de Vladimir Putin în Piața Roșie din Moscova faptul că nu a plouat și că vremea a fost relativ bună.

De asemenea, în timpul paradei, unii spectatori au purtat ochelari de soare, iar în unele secvențe transmise LIVE s-a văzut cerul ... senin. FOTO, mai jos.

parada, Rusia, ziua victoriei

 

parada, Rusia, ziua victoriei

 

Parada Victoriei din 9 mai, care marchează triumful Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, a fost redusă cu aproximativ o treime în acest an, însă, chiar și așa, unii se așteptau să asiste și la un spectacol aerian cu avioane în formație de „Z”.

Tass, o agenție de știri controlată de Putin, a anunțat în 4 mai că la paradă urmau să vină 77 de avioane, număr care reprezenta anii care au trecut de la victoria Moscovei asupra Germaniei. Potrivit Tass, la paradă ar fi trebuit să apară și Il-80, avionul „apocalipsei” despre care rușii susțin că este rezistent la arme nucleare și alte avioane bombardiere.

De asemenea, Tass a detaliat planurile pentru opt avioane de luptă MiG care ar fi trebuit să zboare peste Piața Roșie.

În timpul discursului de Ziua Victoriei, Putin a spus că 9 mai a fost menită să marcheze „triumful Uniunii Sovietice unificate”.

„Voi luptați pentru patria voastră, pentru viitorul ei, așa că nimeni nu va uita lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial”, le-a spus Putin soldaților ruși adunați în Piața Roșie.

În timp ce Putin a invocat retorica anti-nazistă de Ziua Victoriei, ministrul ucrainean al Culturii și Informației, Oleksandr Tkachenko, a spus că Rusia a bombardat un cimitir evreiesc din Hlukhiv, regiunea Sumi.

Ucraina a mai spus că Rusia a bombardat locul memorial al Holocaustului Babyn Yar la începutul acestui an.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62258572
Alegeri în Filipine. Trei agenţi de securitate au murit împușcați la o secție de vot

Trei agenţi locali de securitate au fost împuşcaţi mortal, luni, la o şcoală folosită ca secţie de votare în sudul Filipinelor, în ziua alegerilor prezidențiale și parlamentare, relatează dpa şi AFP, potrivit Agerpres.  

62256269
Probleme de sănătate pentru Maia Sandu. Președintele Republicii Moldova și-a anulat toate evenimentele programate luni

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru luni, 9 mai, informează Agerpres.

62258499
Discursul lui Putin de Ziua Victoriei, 9 mai: Occidentul se pregătea să ne invadeze pământul

La Moscova a avut loc, luni, 9 mai, o paradă militară, cu ocazia Zilei Victoriei, care marchează victoria Uniunii Sovietice în faţa Germaniei Naziste, în Al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.