După SUA, alte două puteri occidentale dau voie Ucrainei să atace teritoriul rus: „Rachetele vor vorbi de la sine”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Momentan, nu se știe dacă Statele Unite au impus și alte condiții legate de țintele care ar putea fi lovite. Cert este că Marea Britanie, și Franța au ridicat aproape imediat propriile interdicții. Rusia, pe de altă parte, a reacționat dur. Un parlamentar de la Moscova a amenințat că statul ucrainean ar putea să nu mai existe dacă folosește dispozitivele occidentale.
O rachetă rusească a lovit duminică un bloc de locuințe din orașul Sumy, în nordul Ucrainei. Mai multe persoane, printre care și un copil, au fost găsite moarte printre ruine. Alte câteva zeci sunt rănite.
Atacul a venit la scurt timp după ce New York Times a anunțat că președintele american Biden a ridicat restricțiile pentru folosirea rachetelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul federației ruse.
Decizia este mult așteptată la Kiev, deoarece armata poate folosi acum dispozitivele ATACMS - cu rază de 300 de kilometri - că să atace bazele rusești în interiorul țării.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Se vorbește mult în presă despre faptul că am primit permisiunea pentru acțiunile necesare. Dar loviturile nu se dau cu vorbe. Astfel de lucruri nu sunt anunțate. Rachetele vor vorbi de la sine”.
Franța și Marea Britanie au urmat, la scurt timp, exemplul american. Cotidianul francez „Le Figaro” a anunțat că Ucraina poate folosi rachetele Storm Shadow și SCALP pe teritoriul rusesc. Noua strategie a venit la capătul unei zile în care Moscova a lansat unul dintre cele mai ample bombardamente asupra orașelor ucrainene, de la începutul războiului încoace.
Ruși atacă infrastructura energetică în prag de iarnăAtacurile au vizat Kiev-ul, Odesa şi alte oraşe din regiune. Ținta preferată a rușilor, mai ales în prag de iarnă, este infrastructura energetică. A fost întreruptă furnizarea de electricitate în unele regiuni, inclusiv în Capitală. Odesa se confruntă deja de mai multe săptămâni cu întreruperi în furnizarea de căldură, apă și electricitate.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ținta Rusiei a fost energia, infrastructura critică. Acesta este răspunsul pentru toți cei care au vrut să obțină ceva de la Puțin prin conversații, apeluri telefonice, îmbrățișări și conciliere”.
Aproape la aceeași oră, în Berlin a avut loc o manifestație a dizidenților ruși în exil, în frunte cu soția lui Alexei Navalnîi, Iulia.
Iulia Navalnaia: „Trebuie să ne implicăm și să luptăm împotriva acestui război pe care Puțin l-a dezlănțuit asupra Ucrainei, să ne amintim de prizonierii politici”.
În paralel cu bombardarea orașelor ucrainene, rușii progresează continuu pe frontul din Donbas.
Schimbare de discurs la KievConfruntat cu realitatea tot mai dură de pe teren și cu iminenta schimbare de putere de la Washington, președintele Zelenski vorbește despre soluționarea diplomatică a conflictului.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Războiul se va termina. Nu am o dată exactă, dar, ținând cont de noua echipa care se va instala la Casa Albă, războiul se va încheia mai repede. Asta a promis Trump alegătorilor și pentru el e important să facă ce a promis”.
În interviul pentru postul public ucrainean Suspilne, Zelenski și-a exprimat speranță că Statele Unite conduse de Donald Trump nu vor adopta o poziție neutră că mediator.
Liderul de la Kiev a ținut să precizeze că nu ia în seama diversele scenarii și planuri de pace vehiculate în presa, ci așteaptă discuțiile punctuale cu noua administrație de la Casa Albă.
Sursa: Pro TV
Etichete: Marea Britanie , Franta , joe biden , razboi in ucraina , rachete , volodimir zelenki
Dată publicare: 18-11-2024 07:49