Două fetițe au fost găsite abandonate într-o mașină parcată la soare. Polițiștii au avut o surpriză când au depistat părinții
Galerie foto
Cele două copile au fost găsite de un localnic îngrijorat, care a spus că ele se aflau într-un Volkswagen Polo parcat la soare, cu geamurile închise.
Bărbatul a așteptat 15 minute să vadă dacă există vreun semn de la părinții lor, apoi a sunat la poliție, care a venit în scurt timp la fața locului, la Centrul Comercial Apolo din Los Cristianos.
Oamenii legii au convins-o pe fata de 7 ani să descuie ușa și să le permită să intre în mașină, unde au găsit iaurturi și sucuri, precum și documente de identificare a bărbatului presupus a fi tatăl fetelor.
Polițiștii au mers în mall în căutarea bărbatului și au găsit un britanic de 38 de ani la o frizerie. El a negat inițial că ar fi tatăl fetelor și a spus că avea un nume diferit de bărbatul pe care îl căutau.
În imposibilitatea de a identifica părinții copilelor, polițiștii au anunțat parchetul local, care a dispus ca fetele să fie transferate la o unitate maternă locală.
Eforturile de identificare a tatălui fetelor cu ajutorul companiei de închiriere de mașini de la care închiriase vehiculul s-au dovedit în cele din urmă reușite.
Un permis de conducere și alte informații au confirmat că bărbatul cu care a vorbit poliția la frizerie era chiar tatăl fetelor și că a mințit polițiștii cu privire la identitatea sa.
Când s-au întors la salon pentru a-l reține, frizerii au spus că suspectul a fugit la scurt timp după sosirea oamenilor legii. La fața locului a sosit un bărbat polonez de 35 de ani, care ar fi spus polițiștilor că este prieten cu persoana care răspunde de cele două fetițe.
Acesta a susținut că bărbatul i-a cerut să le ia, dar ofițerii au refuzat să-i dea copiii până când părinții lor nu au fost identificați.
În cele din urmă, polițiștii au reușit să o găsească pe mama fetelor, o turistă britanică de 27 de ani. A fost contactată și a venit la centrul comercial, unde polițiștii i-au confirmat identitatea și i-au dat copiii.
Poliția a deschis un dosar, relatează Canarian Weekly, și încearcă să-l aresteze pe tatăl fetelor sub suspiciunea de abandon.