Document secret, văzut de The Guardian. Englezii spun că pandemia ar putea ține până în 2021
Conform sursei citate, epidemia de coronavirus din UK va dura până la următoarea primăvară din 2020 și ar putea avea ca efect spitalizarea a aproximativ 7,9 milioane de oameni.
Documentul secret mai arată că șefii din sănătatea britanică sunt pegătiți să se confrunte cu coronavirusul pentru următoarele 12 luni, iar până la 80 % din populație să fie infectată.
”Când publicul va auzi că va dura până la 12 luni, oamenii vor fi foarte supărați și vor fi cam îngrijorați”, spune Paul Hunter, profesor de medicină la University of East Anglia.
”Un an este total plauzibil. Însă acest lucru nu va fi apreciat sau înțeles”, mai spune Hunter, care este și expert în epidemiologie.
Londra pregăteşte măsuri ca în timp de război, între care izolarea persoanelor în vârstă timp de patru luni
Premierul britanic, Boris Johnson, le va cere tuturor persoanelor de peste 70 de ani să rămână în izolare strictă acasă sau în casele de îngrijire timp de patru luni, ca parte a noilor măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului, scrie sâmbătă express.co.uk, citând postul de televiziune ITV, potrivit Agerpres.
Guvernul urmează să mobilizeze eforturi ca "în timp de război" în următoarele 5 până la 20 de zile, între care planuri de izolare a persoanelor în vârstă timp de patru luni. Alte măsuri planificate au inclus rechiziţionarea forţată a hotelurilor, spitalelor private şi a altor clădiri pentru a fi folosite ca spitale temporare.
Pub-urile, restaurantele şi barurile ar putea fi, de asemenea, obligate să se închidă. Vor fi închise şi instituţiile de învăţământ din Marea Britanie.
Toate aceste măsuri sunt pregătite de Boris Johnson, ministrul sănătăţii Matt Hancock, ofiţerul medical Chris Whitty şi consilierul ştiinţific principal Sir Patrick Vallance, pentru a proteja viaţa britanicilor pe fondul epidemiei de coronavirus.
Primul ministru a fost puternic criticat pentru modul cum a abordat epidemia de coronavirus până în prezent, mulţi experţi susţinând că nu a mers suficient de departe pentru a opri răspândirea virusului.
Sursa: Agerpres, The Guardian
Etichete: Marea Britanie , coronavirus , londra , document
Dată publicare: 16-03-2020 10:41