Cum arată viața în SUA după 100 de zile de mandat ale lui Trump. Americanii fac credit pentru a cumpăra alimente

×
Codul embed a fost copiat

Președintele american Donald Trump a sărbătorit în mijlocul susținătorilor primele 100 de zile de mandat. În aplauzele mulțimii, liderul de la Casa Albă a declarat, în stilul binecunoscut, că și-a îndeplinit cu succes toate promisiunile.

Rivalii săi politici nu sunt însă de acord. Democrații susțin că Trump are apucături de dictator, iar cetățenii au tot mai puțină încredere în mersul economiei americane, dar și în abilitățile de lider ale lui Trump.

Președintele american Donald Trump a plecat spre orașul Warren, din statul Michigan, unde a participat la un miting organizat pentru a celebra primele sale 100 de zile de mandat.

Donald Trump, președintele SUA: „Suntem aici în această seară, în inima națiunii noastre, pentru a sărbători cele mai de succes prime 100 de zile ale oricărei administrații din istoria țării noastre. Și asta, potrivit multor, multor oamenI”.

Casa Albă și susținătorii lui Trump spun că în acest timp au fost create multe locuri de muncă, că inflația e în scădere, iar frontierele au devenit mai sigure.

Citește și
donald trump
BBC cere respingerea procesului de 10 miliarde de dolari intentat de Donald Trump. Strategia de apărare

Karoline Leavitt, secretar Casa Albă: Președintele Trump își respectă promisiunile de a reduce costurile pentru familiile și afacerile americane”.

John Thune, liderul Senatului:Se împlinesc 100 de zile de la începutul președinției lui Trump și cred că au fost 100 de zile istorice. Din punctul meu de vedere, le-am putea descrie astfel: promisiunile făcute sunt promisiuni respectate”.

Democrații, rivalii politici ai lui Trump, sunt însă de altă părere.

Jimmy Gomez, California: „Dacă s-ar scrie vreodată un film despre aceste 100 de zile, s-ar numi "Cum să distrugi cea mai puternică economie a lumii în 100 de zile sau mai puțin", pentru că exact asta a făcut.

Ilhan Omar (D), Minnesota: Acesta este comportamentul unui dictator. (Administrația Trump) încearcă să transforme guvernul nostru într-o armă pentru a-i pedepsi pe dușmani și a-i recompensa pe prieteni”.

Însă nu toți prietenii lui Trump au avut de câștigat în aceste luni. Elon Musk, șeful Departamentului de Eficiență Guvernamentală și cel mai bogat om din lume, a pierdut peste 40 de miliarde de dolari de când Trump a revenit la Casa Albă. Iar Jef Bezos, șeful Amazon, a fost sunat de Trump după ce compania sa a anunțat că va afișa pe site creșterile de prețuri cauzate de tarife. Casa Albă nu a fost mulțumită de decizie.

Karoline Leavitt, secretar Casa Albă: „Nu voi comenta relațiile președintelui cu Jeff Bezos, dar pot să vă spun că aceasta este, fără îndoială, o acțiune ostilă și politică din partea Amazon”.

Pe de altă parte, potrivit postului TV CNBS, tot mai mulți americani fac împrumuturi ca să cumpere alimente. Mulți sunt și cei care rămân în urmă la plata ratelor.

Cât despre încrederea în economia americană, aceasta a scăzut pentru a cincea lună consecutiv, până la nivelul de la începutul pandemiei de COVID:

Justin Wolfers, profesor de economie la Universitatea din Michigan: „Multe familii stau acum la masa din bucătărie îngrijorate de perspectiva unei recesiuni. Practic, oricine face o achiziție importantă, fie că este vorba despre un aparat de aer condiționat, un frigider, o mașină de spălat sau un uscător, se gândește mult mai serios la tarifele vamale decât și-ar fi dorit vreodată și nu prea știe ce să facă sau când”.

Și bursa americană scârțâie. Indicele Standard & Poors 500 a înregistrat cea mai mare pierdere din primele 100 de zile ale unui nou mandat prezidențial de la Nixon încoace, din 1973. Oficialii de la Casa Albă spun că haosul din economie este... premeditat.

Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA: „Președintele Trump creează ceea ce aș numi incertitudine strategică în cadrul negocierilor. Ce facem noi este să construim un proces. Cred că această fereastră de incertitudine se vă restrânge, iar pe măsură ce vom începe să anunțăm acorduri, va exista claritate... deși, evident, nu este neapărat un lucru bun în negocieri”.

Pe fondul acestor incertitudini, încrederea în politicile lui Trump a tot scăzut în ultimele săptămâni. Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, doar 36% dintre americani mai au încredere că economia e pe drumul cel bun.

Julia Benbrook, reporter CNN: „La împlinirea acestor 100 de zile, un sondaj recent realizat de CNN arată că americanii sunt frustrați de starea generală a politicii din prezent. Mitingul lui Trump din Michigan evidențiază aceste 100 de zile care au trecut și privește, de asemenea, către cele peste 1.300 de zile rămase din mandatul său”.

Tot mai mulți analiști din sectorul financiar, de la Goldman Sachs la JP Morgan, dar și oficiali ai Fondului Monetar Internațional, spun că sunt șanse mari că Statele Unite să intre anul acesta în recesiune.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
BBC cere respingerea procesului de 10 miliarde de dolari intentat de Donald Trump. Strategia de apărare
BBC cere respingerea procesului de 10 miliarde de dolari intentat de Donald Trump. Strategia de apărare

BBC va depune o moțiune pentru respingerea procesului de calomnie în valoare de 10 miliarde de dolari intentat de președintele american Donald Trump, contestând atât jurisdicția instanței din Florida, cât și acuzațiile.

Regimul ayatollahului Khamenei a ordonat contraproteste în Iran. „Încearcă să arate lumii că are situația sub control”
Regimul ayatollahului Khamenei a ordonat contraproteste în Iran. „Încearcă să arate lumii că are situația sub control”

Donald Trump anunță taxe vamale de 25% pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american va discuta din nou marți cu echipa sa de consilieri despre variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

NYT: Posibilă crimă de război făcută de Armata SUA în noul ei război. Tactica interzisă pe care americanii ar fi folosit-o
NYT: Posibilă crimă de război făcută de Armata SUA în noul ei război. Tactica interzisă pe care americanii ar fi folosit-o

Armata americană a folosit în septembrie un avion militar camuflat ca aparat civil în timpul primului său atac împotriva unei ambarcaţiuni suspectate de trafic de droguri, care s-a soldat cu 11 morţi, a dezvăluit luni New York Times (NYT).

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.