Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperire uriașă în timpul unui exercițiu militar al soldaților israelieni. FOTO

Soldaţii israelieni au contribuit la redescoperirea unei mănăstiri vechi de 1.500 de ani în timp ce participau la un exerciţiu militar desfăşurat în apropiere de oraşul Shoham din centrul ţării.

Anunţul a fost făcut luni de Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (IAA), potrivit DPA, citat de Agerpres.

Secţiuni din acea mănăstire bizantină fuseseră deja descoperite în 2002, însă ele au fost acoperite din nou cu pământ pentru a proteja situl arheologic.

Două clădiri au fost dezgropate în Israel

Două clădiri au fost dezgropate, din care una conţinea o biserică a cărei podea este acoperită cu un mozaic, un hol de intrare, un dormitor comun şi un cimitir subteran.

Cealaltă clădire include o bucătărie, o sală de mese şi spaţii de cazare pentru pelerini.

Citește și
dragon de mare
Arheologii din Marea Britanie au făcut o descoperire istorică: un „dragon de mare” cu o lungime de 30 de metri
Părți din mănăstire au fost avariate din cauza exercițiului militar din Shoham

Părţi din mănăstire au fost avariate accidental în timpul exerciţiului militar, fapt care i-a determinat pe arheologi să îşi reia activitatea în acest sit.

Specialiştii israelieni au presupus că structura descoperită era o fostă mănăstire întrucât scheletele mai multor femei, despre care se crede că ar fi aparţinut unor călugăriţe, au fost descoperite la faţa locului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult