Cu o medie de 750 de decese pe zi, SUA înregistrează mai mulţi morţi decât în Primul Război Mondial
Statele Unite au deplâns 740 de morţi în 24 de ore, potrivit datelor raportate de Universitatea Johns Hopkins marţi la orele 20.30 (miercuri, 00.30 GMT).
Numărul total al deceselor de COVID-19 înregistrate în ţară a depăşit 116.850, mai mult decât numărul soldaţilor americani ucişi în Primul Război Mondial - circa 116.500, potrivit Departamentului Veteranilor din SUA.
Bilanţul american al pandemiei l-a depăşit în aprilie pe cel al soldaţilor morţi în cele două decenii de conflict în Vietnam, un prag cu o valoare simbolică, pentru că acest război rămâne unul din cele mai mari traumatisme trăite de americani în secolul al XX-lea.
Ţara, care în valoare absolută este cea mai afectată de pandemie atât ca număr de morţi, cât şi de cazuri înregistrate, numără peste 2,13 milioane de contaminări diagnosticate, dintre care 583.500 de persoane au fost declarate vindecate.
Statele Unite au raportat duminică şi luni cele mai scăzute bilanţuri zilnice de la sfârşitul lui martie, cu circa 380 de morţi în 24 de ore. Reducerea pare să fi fost accentuată de lipsa datelor actualizate de autorităţile sanitare la nivel local, notată la fiecare sfârşit de săptămână.
De la începutul lui iunie, SUA depăşesc rar pragul de 1.000 de decese zilnice cauzate de coronavirus, dar înregistrează zilnic 20.000 de cazuri noi, valoare stabilă de câteva săptămâni.
Primul val de contaminări nu a trecut complet, pandemia deplasându-se de la New York şi Nord-Est spre o zonă largă ce acoperă sudul şi vestul ţării.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: coronavirus , morti , statele unite , decese , primul razboi mondial
Dată publicare: 17-06-2020 10:09