Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Congresul Partidului Comunist Chinez. Care a fost cuvântul-cheie din mesajul lui Xi Jinping, repetat de zeci de ori

Your browser doesn't support HTML5 video.

„Securitatea” este cuvântul cheie în mesajul președintelui Chinei, Xi Jinping, la Congresul Partidului Comunist, unde se pregătește să fie reîncoronat lider suprem pentru un al treilea mandat.  

Vrea să-i asigure pe chinezi, că el este cel care salvează și protejează țara, dar economia chineză nu o duce prea bine și nici politicile pe care le vrea Xi Jinping nu par de bun augur.

Întreaga țară a urmărit Congresul Partidului Comunist: de la  elevi în sălile de clasă sau călugări budiști, până la funcționarii din birouri și cei care se luptă în prima linie cu pandemia de Covid. Chiar și o nuntă a întrerupt petrecerea pentru ca nuntașii să intoneze imnul.

Până și elevii din clasele primare au avut ca temă să se uite la cuvântarea președintelui Xi Jinping. Părinții au făcut „poze doveditoare” pe care le-au trimis profesorilor.

Cum va conduce Xi Jinping țara

La al 20-lea Congres al Partidului Comunist nu se pune problema cine conduce China, ci cum va conduce Xi Jinping țara.

Citește și
Xi Jinping
Discursul lui Xi Jinping în deschiderea Congresului Partidului Comunist. „China se va opune independenței Taiwanului”

Kevin Rudd, CEO Asia Society: „Controlul în stil leninist al lui Xi Jinping asupra partidului este foarte, foarte puternic. Îl veți vedea reales, în mod remarcabil, cu aproximativ 2.300 de voturi la zero. Mai mult, vom vedea că sunt numiți în funcții cheie doar apropiații lui. Într-adevăr, se preconizează o încoronare profundă a unui lider care va fi acolo nu doar în următorii cinci ani. Intenționează să râmână la putere toată viața”.

„Securitate” a fost cuvântul cheie, repetat de zeci de ori în mesajul lui Xi Jinping

În trecut, liderii chinezi își bazau legitimitatea pe capacitatea lor de a asigura creșterea economică. Acum, odată cu încetinirea economiei, Xi încearcă să mute atenția la securitate. Vrea să arate că el poate fi cel care salvează și protejează China, observă comentatorii politici.

Kevin Rudd, CEO, Asia Society: „De asemenea, el a mutat, recent, centrul de greutate al politicii economice spre abordarea stângii marxiste, adică un rol și mai mare al statului asupra sectorului privat. În același timp, a virat spre dreapta naționalistă în privința politicilor de securitate externă”.

Xi Jinping a vorbit ca pe vremea lui Mao Zedong despre un nou „gigantic salt înainte", pentru creșterea substanțială a PIB-ului pe cap de locuitor. Numai că economiștii prevăd anul acesta o creștere economică mult prea modestă pentru ambițiile Chinei: doar 3,3 %, departe de ținta fixată, de 5,5%.

Mai mult, Xi Jinping a semnalat că nu există vreo schimbare de direcție pentru cei doi factori principali de risc care trag în jos economia Chinei: regulile stricte anti-Covid și politicile pentru piața imobiliară, încă în criză după ce a a fost astă-vară aproape de colaps.

Kevin Rudd, CEO, Asia Society: „Scopul național final al Chinei este cel de „reîntinerire” națională. Acesta este formula codificată pentru ambițiile Chinei de a deveni o putere regională și globală dominantă. Nu poate să realizeze asta fără să aducă Taiwanul sub suveranitate chineză. Și, dacă vreți, timpul se scurge. Doar dacă nu cumva, între timp, Statele Unite și aliații lor din Taiwan reușesc să genereze descurajarea militară și economică”.

În aplauzele prelungite, Xi Jinping a spus că depinde de poporul chinez să rezolve problema Taiwanului și că Beijingul dorește o reunificare pașnică.

Xi Jinping: „Nu vom promite niciodată să renunțăm la folosirea forței!”

Cu Xi Jinping lider absolut la Beijing este de așteptat ca tensiunile cu Statele Unite să se agraveze.

Xi Jinping: „China se opune neclintit oricărui unilateralism, protecționism, hegemonie și activități de agresiune”.

Nu a menționat direct Statele Unite, dar s-a plasat aproape de autocrații lumii care împărtășesc viziunea pentru o nouă ordine mondială în care America să nu mai aibă un rol dominant.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult