S-au împlinit 58 de ani de la prima testare a unei bombe nucleare a Chinei. Cum s-au rupt atunci relațiile cu URSS

Deși proiectul bombei atomice din China a fost în mare parte independent, statul a beneficiat de sprijinul sovietic, dar și de surse occidentale.

Originile programului

După ani de război civil, liderul comunist Mao Zedong a înființat Republica Populară Chineză în 1949. La scurt timp după, conducătorul l-a vizitat pe premierul sovietic Iosif Stalin, la Moscova, unde au semnat Tratatul de prietenie și alinață chino-sovietic.

Deși alianța a fost una de scurtă durată, ea a jucat un rol crucial în succesul programului nuclear chinez, în primii ani.

Mao Zedong s-a confruntat cu ostilitate intensă din partea Occidetului, în special a Statelor Unite, care amenințau cu lovituri nucleare împotriva Chinei. După ce Coreea de Nord a invadat Coreea de Sud în iunie 1950, Washingtonul a intervenit în sprijinul Sudului, în timp ce Beijingul a luptat în sprijinul Nordului.

Citește și

Ținut la respect de marile puteri, Vladimir Putin declară că "nu mai este nevoie de atacuri masive în Ucraina”

Președintele Harry S. Truman a comandat ulterior zece aeronave B-29 cu arme nucleare pentru flota Pacificului, deoarece guvernul lua în considerare un atac nuclear.

Un susținător al acțiunii nucleare, generalul Curtis LeMay, a declarat în 1954: „Aș arunca câteva bombe în locuri potrivie precum China, Manciuria și sud-estul Rusiei. În acele „jocuri de poker” precum Coreea și Indochina”.

Deși nu au fost folosite bombe atomice împotriva Chinei, Statele Unite au făcut amenințări similare după ce Mao Zedong a oferit sprijin Viet Cong-ului (o organizație insurgentă care a luptat in Republica Vietnam în perioada războiului).

De asemenea, președintele Dwight D. Eisenhower a luat în considerare utilizarea bombelor pentru a proteja Taiwanul - liderul opoziției, Chiang Kai-Shek, a fugit pe insulă în 1949 - împotriva agresiunii chineze, semnând în 1954 Tratatul de apărare reciprocă SUA-Taiwan. Mao Zedong a autorizat proiectul de arme nucleare chinez în 1995, în mare parte ca răspuns la amenințarea nucleară americană.

„Avem nevoie de bomba atomică. Dacă națiunea noastră nu vrea să fie intimidată, trebuie să avem acest lucru”, spunea atunci liderul comunist.

Dezvoltarea proiectului

Accesul considerabil la secretele atomice occidentale le-a fost de ajutor chinezilor în dezvoltarea programului nuclear. De exemplu, China se poate să fi beneficiat de dezertarea fizicianului american Joan Hinton în 1948. Acesta lucrase la bomba de implozie cu plutoniu „Fat Man”, de la Los Alamos, și a asistat la testul Trinity.

În plus, Mao Zedong a făcut eforturi pentru întoarcerea multor oameni de știință chinezi care au studiat în Europa și Statele Unite. Un astfel de fizician a fost Qian Sanqiang - numit uneori „părintele bombei atomice chineze - care a studiat la College de France, avându-i ca profesori pe fizicienii francezi Frederic și Irene Joliot-Curie timp de peste un deceniu. Qian s-a întors la Beijing în 1948 și a fondat Institutul Chinez de Energie Artomică. De asemenea, cuplul Joliot-Curie a susținut direct programul nuclear chinez. În 1951, Irene i-a oferit radiochimistrului chinez Yang Chengzong zece grame de radiu „pentru a sprijini poporul chinez în cercetarea nucleară”.

China a primit, de asemenea, sprijin substanțial pentru programul său nuclear din partea Uniunii Sovietice. Secretarul general Nikita Hrușciov a vizitat Beijingul în 1954, iar în 1955 cele două țări au semnat un acord pentru „asistență (sovietică) deplină în domeniile fizicii nucleare și al utilizării pașnice a energiei atomice”. Sovieticii au permis oamenilor de știință chinezi să vină să studieze în Uniunea Sovietică și au fost de acord să furnizeze Chinei reactoare nucleare și un ciclotron. În schimb, chinezii au fost de acord să-și vândă surplusul de uraniu Uniunii Sovietice.

După lansarea cu succes la Sputnik 1 în octombre 1957, Mao și Hrușciov au semnat un acord suplimentar: Noul Acord Tehnic de Apărare. Uniunea Sovietică a promis că va furniza Chinei racheta balistică cu rază scurtă de acțiune R-2 și chiar un prototip de bombă atomică. În iunie 1958, o delegație sovietică condusă de E. A. Negin a sosit la Beijing pentru a explica oamenilor de știință chinezi „cum este fabricată o armă nucleară”. Inginerii sovietici au contribuit, de asemenea, la construirea complexului nuclear chinez incipient, în special Baza de dezvoltare a armelor nucleare de nord-vest din Haiyan, o unitate de cercetare construită ca o replică a orașului închis sovietic Arzamas-16. Alte locații importante au inclus uzina de îmbogățire cu uraniu Lanzhou, reactorul cu plutoniu Jiuquan și situl de testare Lop Nur.

Progresul în ceea ce privește programul bombei atomice a fost, însă, împiedicat când Mao Zedong și-a inițial Marele Salt înainte, în 1958. Programul economic, care a colectivizat agricultura chineză, a provocat o foamete care a ucis aproximativ 20-30 de milioane de oameni. Cercetările de la Baza de Dezvoltare a Armelor Nucleare din Nord-Vest au fost încetinite, situație intensificată de ordinul de a face echipamentul soviectic „mai chinezesc”.

Separarea Sino-Sovietică

În 1959 a avut loc separarea sino-sovietică, o despărțire diplomatică ce a avut implicații geopolitice de anvergură, inclusiv sfârșitul asistenței sovietice pentru programul nuclear chinez. Relațiile chino-sovietice au început să se deterioreze rapid după discursul secret al lui Hrușciov din 1956, de la Congresul Partidului Comunist, în care a denunțat crimele lui Iosif Stalin. Mao Zedong, care admira domnia de fier și cultul personalității lui Stalin, a considerat discursul ca un afront la adresa regimului său.

În anii ce au urmat, Hrușciov a început să se îndoiască de sănătatea mentală a lui Mao, în special când a fost vorba de arme nucleare. De exemplu, Hrușciov a fost deosebit de îngrijorat când Mao a comentat despre un război nuclear: „Avem atât de mulți oameni. Ne putem să pierdem câțiva. Ce mai contează?”. Mao era, la rândul său, din ce în ce mai neîncrezător în Hrușciov.

În mai 1959, Hrușciov a decis: „În niciun caz Uniunea Sovietică nu ar trebui să continue să transfere secrete atomice chinezilor”. Sovieticii nu au livrat niciodată prototipul de bombă atomică pe care îl promiseseră, iar delegația Negin a părăsit Beijingul. Despărțirea dintre cele două state a declanșat o perioadă de paranoia intensă în care China se temea de un atac asupra instalațiilor sale nucleare. La urma urmei, Uniunea Sovietică - care contribuise la construirea complexului nuclear chinez - știa locația exactă a fiecărui sit. Beijingul a ordonat construirea unei noi facilități secrete pentru proiectarea armelor la Zitong, care includea multe clădiri subterane.

Proiectul 596

În urma diviziunii sino-sovietice, Mao Zedong a declarat că programul bombei atomice este exclusiv chinezesc. În comemorarea datei acestei „independențe” (iunie 1959), proiectul a primit numele de cod „596”. În timp ce se aflau la fața locului, toți lucrătorii au purtat insigne cu emblema 596.

Cu toate acestea, în ciuda proclamării independenței științifice de către Mao, Qian Sangiang a călătorit în Germania de Est, în iulie 1959, pentru a se întâlni cu fostul fizician al Proiectului Manhattan - și spion sovietic - Klaus Fuchs. Cei doi și-au petrecut vara anului 1959 examinând proiectele detaliate ale bombei cu implozie cu plutoniu „Fat Man”. Spre deosebire de Fat Man, însă, primele bombe chineze au folosit uraniu foarte îmbogățit din instalația de la Lanzhou. Oficialii chinezi au închis fabrica de plutoniu Jiuquan, nefinalizată, după exodul oamenilor de știință sovietici din Beijing.

În 1961, oficialii chinezi au dezbătut prudența continuării programului nuclear pe fondul eșecurilor Marelui Salt înainte al lui Mao. Liderul comunist, însă, a decis că proiectul trebuie să continue „chiar dacă chinezii ar trebui să-și amaneteze pantalonii”. La 20 noiembrie 1963, China a efectuat o „funcționare uscată” - un test fără miezul uraniului foarte îmbogățit - al dispozitivului său de implozie. Uzina de îmbogățire Lanzhou a produs primul său uraniu foarte îmbogățit în ianuarie 1964, iar până în vară toate materialele au fost trimise la baza de testare a armelor nucleare Lop Nur pentru asamblare.

Pe 16 octombrie 1964, China a testat cu succes prima sa bombă atomică. Dispozitivul de implozie cu uraniu a explodat cu 22 de kilotone deasupra unui turn de oțel de peste 100 de metri. Ca și în cazul proiectului bombei în general, testul a primit numele de cod „596”, deși serviciile de informații ale SUA s-au referit la el drept „CHIC-1”. La scurt timp după test, guvernul chinez a făcut o declarație oficială: „Aceasta este o realizare majoră a poporului chinez în lupta sa de a-și spori capacitatea de apărare națională și de a se opune politicii imperialiste a SUA de șantaj nuclear și amenințări nucleare”. China de devenit, de asemena, prima țară care a adoptat o politică ce presupune să nu fie țara care utilizează prima arma nucleară: „Guvernul chinez declară solemn că statul nostru nu va fi niciodată, în niciun moment și în nicio circumstanță, primul care va folosi arme nucleare”.

Moștenirea

După moartea lui Mao Zedong din 1976, Deng Xiaoping a preluat puterea în China. Printre numeroasele reforme ale sale, programul nuclear chinez a devenit mult mai transparent și a fost încurajată proliferarea în alte țări. Omului de știință american Danny Stillman i s-a permis să viziteze unele ditnre siturile nucleare în anii 1990. Într-una dintre vizite i s-a spus că CHIC-4 - bomba folosită în cel de-al patrulea test nuclear al Chinei - a fost proiectată sufiecient de simplu ca „oricine să o poată construi”.

Oamenii de știință chinezi au transmis tehnologia bombei CHIC-4 Pakistanului și ar fi efectuat un test nuclear pentru Pakistan la Lop Nur, pe 26 mai 1990. În plus, China a vândut rachete balistice cu rază intermediară (IRBM) - deși fără focoase nucleare - Arabiei Saudite, a vândut componente de rachete Irakului și a instruit experți nucleari din Libia la Beijing. China a tolerat, de asemenea, programul de arme nucleare nord-coreene.

China a aderat la Tratatul de neproliferare în 1992, intrând în acord ca stat cu arme nucleare împreună cu ceilalți patru membri ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Rusia, Regatul Unit și Franța). Beijingul sa alăturat, de asemenea, Grupului de furnizori nucleari în 2004, care limitează exportul de materiale nucleare către țările care susțin neproliferarea.

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă