Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CNN: Liderul Hamas vrea un acord de încetare a focului, dar poziţia lui Netanyahu este neclară. „Nimeni nu ştie ce vrea Bibi"

Noul lider politic al Hamas, Yahya Sinwar, doreşte un acord de încetare a focului, a declarat pentru CNN o sursă israeliană familiarizată cu această chestiune.  

Rămâne însă incert dacă premierul israelian doreşte un summit.

Aliaţii lui Netanyahu le-au spus jurnaliştilor şi altor oficiali guvernamentali că prim-ministrul israelian este pregătit să încheie un acord, indiferent de impactul asupra coaliţiei sale guvernamentale, au declarat două surse israeliene. Dar sistemul de securitate israelian rămâne mult mai sceptic cu privire la dorinţa lui Netanyahu de a încheia un acord, având în vedere opoziţia acerbă a miniştrilor de extremă dreapta din coaliţia sa.

"Nimeni nu ştie ce vrea Bibi", a declarat o sursă israeliană, referindu-se la Netanyahu după porecla sa.

Ceea ce este clar este că Netanyahu se va confrunta săptămâna aceasta cu o mare presiune din partea Statelor Unite pentru a accepta o încetare a focului şi un acord privind eliberarea ostaticilor. Oficialii americani le-au transmis clar omologilor lor israelieni că, în opinia lor, este momentul să se ajungă la un acord de încetare a focului pentru a evita un război regional mai amplu, a declarat sursa israeliană.

Citește și
joe biden, benjamin netanyahu
Biden către Netanyahu, după eliminarea lui Haniyeh: "Nu mă mai lua drept prost"

Forumul familiilor ostaticilor şi dispăruţilor, o voce puternică în Israel, a solicitat, de asemenea, Israelului şi Hamas să finalizeze un acord pentru eliberarea ostaticilor şi încetarea focului. "Un acord este singura cale de a aduce toţi ostaticii acasă. Timpul se scurge. Un acord trebuie semnat acum!", a afirmat joi forumul într-o declaraţie.

PRESIUNEA PARTENERILOR DE COALIŢIE

În acelaşi timp, partenerii de coaliţie ai lui Netanyahu au spus clar că nu doresc ca Israelul să încheie un acord cu Hamas. Vineri, ministrul israelian de finanţe Bezalel Smotrich a calificat acordul de încetare a focului propus drept un "acord de capitulare". Scriind pe platforma de social media X, el a declarat: "Îl invit pe prim-ministru să nu cadă în această capcană şi să nu fie de acord cu o abatere, chiar şi minimă, de la liniile roşii pe care le-a stabilit recent şi care sunt, de asemenea, foarte problematice".

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a replicat comentariilor lui Smotrich, afirmând că "argumentele sale sunt total greşite".

Cu toate acestea, viitorul politic al lui Netanyahu depinde în mare măsură de partenerii săi de coaliţie - dintre care câţiva au ameninţat deja că vor părăsi guvernul şi vor provoca prăbuşirea acestuia dacă el va fi de acord cu acordul.

Knessetul, parlamentul israelian, este în prezent în vacanţa de vară, ceea ce ar face mai dificilă - deşi nu imposibilă - pentru Smotrich şi ministrul securităţii naţionale Itamar Ben Gvir prăbuşirea actualului guvern. Surse israeliene au indicat că Netanyahu ar putea convoca alegeri, dacă se ajunge la un acord de încetare a focului, ceea ce i-ar permite să controleze calendarul acestor alegeri.

IRANUL ŞI-AR PUTEA RECALIBRA RĂSPUNSUL

Mediatorii urmează să se reunească cu echipele de negociere ale Israelului şi Hamas la Cairo sau Doha săptămâna viitoare. Cu toate acestea, negocierile sunt deja în curs de desfăşurare, delegaţiile tehnice lucrând "24 de ore din 24" la detalii-cheie înainte de reuniunea de joi, a declarat sursa israeliană.

Discuţiile au loc într-un moment extrem de tensionat în Orientul Mijlociu. Două asasinate de profil înalt în Liban şi Iran în ultimele săptămâni au stârnit temeri de represalii care ar putea duce la un conflict mai larg. Săptămâna trecută, Israelul l-a ucis pe Fuad Shukr, principalul comandant militar al Hezbollah, gruparea armată libaneză susţinută de Iran. A doua zi, se crede că Israelul l-a asasinat pe liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, în ceea ce este considerat o ruşine majoră pentru Gărzile Revoluţionare Iraniene (IRGC) care îl găzduiau pe Haniyeh. Israelul nu a confirmat şi nici nu a negat implicarea sa în acel incident.

Există indicii că Iranul va reconsidera amploarea şi calendarul represaliilor sale împotriva Israelului, dacă va exista o încetare a focului în Gaza, o posibilitate care a sporit presiunea asupra Israelului de a ajunge la un acord, pentru a evita riscul unui război regional total.

Sinwar, liderul Hamas în Gaza şi, potrivit Israelului, unul dintre autorii atacului terorist din 7 octombrie, a fost numit noul şef al biroului politic al grupării după asasinarea lui Haniyeh. Sinwar nu a mai fost văzut în public de la 7 octombrie şi se crede că se ascunde în tunelurile săpate sub Gaza. Haniyeh a jucat un rol-cheie în discuţiile privind încetarea focului, însă rolul lui Sinwar a fost mai limitat, având în vedere dificultăţile acestuia de a comunica cu lumea exterioară.

Discuţiile au loc după ce un atac israelian asupra unei şcoli şi a unei moschei a ucis zeci de persoane, stârnind indignare internaţională. Israelul a declarat că a vizat un centru de comandă al Hamas şi că a ucis mai mulţi luptători. În urma atacului, vicepreşedintele american Kamala Harris, candidatul democrat la preşedinţie, a declarat sâmbătă că "mult prea mulţi" civili au fost ucişi în Gaza, afirmând că un acord "trebuie încheiat acum".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult