Cine era bărbatul care a murit la mitingul lui Donald Trump. A încercat să își protejeze familia
Numele său este Corey Comperatore, ave 50 de ani, și a fost şef al pompierilor. Guvernatorul Josh Shapiro a spus despre el că „a murit ca un erou", relatează CNN
„Am pierdut un compatriot din Pennsylvania noaptea trecută, Corey Comperatore", a spus Shapiro
„Corey s-a aruncat asupra familiei sale pentru a o proteja, aseară, la miting. Corey a fost cel mai bun dintre noi. Fie ca amintirea lui să fie o binecuvântare", a menţionat guvernatorul Pennsylvaniei.
„Tocmai am vorbit cu soţia lui Corey şi cu cele două fiice ale lui. Corey a fost tată de fete. Corey a fost pompier. Corey mergea la biserică în fiecare duminică. Corey îşi iubea comunitatea. Şi mai ales, Corey îşi iubea familia", a adăugat guvernatorul.
„Corey a fost un susţinător fervent al fostului preşedinte şi a fost atât de încântat să fie acolo aseară, cu el, în comunitate", a menţionat Shapiro.
El a precizat că steagurile vor fi arborate în bernă în Pennsylvania pentru a-l onora pe Comperatore.
„Mitingul Trump din Pennsylvania i-a luat viaţa fratelui meu, Corey Comperatore. Ura pentru un singur om a luat viaţa celui pe care l-am iubit cel mai mult. El a fost un erou care şi-a protejat fiicele. Soţia şi fetele lui tocmai au trăit ceva de neconceput şi de neimaginat. Fratele meu mai mic tocmai împlinise 50 de ani şi mai avea atât de multă viaţă de trăit. Ura nu are limite şi dragostea nu are limite. Rugaţi-vă pentru cumnata mea, nepoatele mele, mama mea, sora mea, pentru mine, pentru nepoatele şi nepoţii lui, deoarece acest lucru se simte ca un coşmar teribil, dar ştim că este realitatea noastră dureroasă", a scris pe Facebook sora victimei, Dawn Comperatore Schafer
Şi soţia lui Comperatore, Helen Comperatore, a transmis un mesaj: „Ieri, ceea ce s-a dovedit a fi o zi atât de interesantă pentru soţul meu în special, s-a transformat într-un coşmar pentru familia noastră... Ceea ce au trebuit să vadă fetele mele iubite este de neiertat. Ce a trebuit să fac eu a fost... A murit ca eroul care a fost întotdeauna".
FBI l-a identificat pe atacator ca fiind Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania. Autorităţile spun că acesta a tras mai multe focuri de armă de pe acoperişul unei clădiri aflate în imediata apropiere a perimetrului de desfăşurare a mitingului. El a fost ucis de agenţii Secret Service.