China a crescut vârsta de pensionare, pentru prima dată după jumătate de secol. La cât se vor pensiona de acum chinezii
Această ţară are în prezent una dintre cele mai scăzute vârste de pensionare din lume.
Începând cu 1 ianuarie 2025, vârsta de pensionare pentru bărbaţi va creşte treptat în următorii 15 ani, de la 60 la 63 de ani.
Pentru femei, pentru care până acum existau două vârste de pensionare, în funcţie de ocupaţia lor, creşterea va fi fie de la 50 la 55 de ani, fie de la 55 la 58 de ani.
Modificările actualizează reglementările în vigoare din anii 1970, pentru a încetini scăderea forţei de muncă. Conform Xinhua, "noua situaţie de dezvoltare demografică" este motivul acestei decizii.
Populaţia Chinei, de aproximativ 1,4 miliarde de oameni, se caracterizează printr-o îmbătrânire rapidă, cauzată în parte de rata scăzută a natalităţii, pe care anularea politicii copilului unic nu a reuşit până acum să o schimbe.
500 de milioane de chinezi vor avea peste 60 de ani până în anul 2050Multe familii din oraşe nu îşi permit să aibă mai mult de un copil, mai ales în contextul recesiunii economice actuale.
Conform datelor oficiale, rata natalităţii în 2022 a fost de 1,09 copii per femeie. În acelaşi an, proporţia persoanelor de peste 60 de ani a fost de aproximativ o cincime, sau aproape 300 de milioane de oameni.
Experţii prezic că aproape 500 de milioane de oameni din China vor avea peste 60 de ani până în 2050, în timp ce populaţia generală este în scădere. Apelurile pentru majorarea vârstei de pensionare au crescut în ultimii ani, în ciuda nepopularităţii generale a unei astfel de decizii.