Ce s-a descoperit în resturile unei rachete de fabricație nord-coreeană găsite în Ucraina
Coreea de Nord furnizează Rusiei arme pentru războiul său împotriva Ucrainei, potrivit occidentalilor, care impun de ani de zile importante sancţiuni împotriva acestei ţări asiatice izolate.
Dar Phenianul pare capabil să ocolească aceste sancţiuni pentru a obţine piese, potrivit acestui raport al ONG-ului Conflict Armament Research (CAR).
Anchetatorii săi "au stabilit că o rachetă balistică produsă în Coreea de Nord şi recuperată în Ucraina conţine peste 290 de componente electronice non-naţionale". Trei sferturi dintre acestea sunt legate de companii cu sediul în Statele Unite şi 16% din Europa, potrivit ONG-ului.
CAR estimează că racheta studiată, găsită pe 2 ianuarie la Harkov, a fost asamblată cel mai devreme în martie 2023.
La începutul lui ianuarie, Statele Unite, Uniunea Europeană şi aproximativ 50 de ţări au acuzat Coreea de Nord că livrează rachete Rusiei, în timp ce Phenianul face de multă vreme obiectul sancţiunilor internaţionale pentru activităţile sale militare şi nucleare.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , coreea de nord , rachete
Dată publicare: 21-02-2024 07:49