Ce a făcut premierul slovac Robert Fico după ce a ieșit din operație. Dezvăluirea făcută de aliatul său care l-a vizitat

Petr Pellegrini
AFP

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit şi aflat la terapie intensivă, "poate să vorbească puţin", anunţă preşedintele ales al ţării, Petr Pellegrini.

Premierul slovac Robert Fico, care a fost împuşcat miercuri, este "capabil să vorbească", dar starea sa rămâne "foarte critică", potrivit preşedintelui ales al ţării, Petr Pellegrini, care spune că a reuşit să vorbească cu el joi timp de "câteva minute", relatează AFP, potrivit News.ro.

Potrivit aliatului său de lungă durată, Petr Pellegrini, Fico este "foarte, foarte obosit".

"Poate vorbi, dar numai câteva fraze", a declarat Peter Pellegrini în faţa spitalului din Banska Bystrica (centru) unde este internat liderul slovac în vârstă de 59 de ani.

"Este foarte, foarte obosit, deoarece este sub medicaţie. Situaţia este încă foarte critică", a declarat Pellegrini.

Citește și
robert fico
Robert Fico a prevestit tentativa de asasinare asupra sa. Ce declara premierul Slovaciei în urmă cu câteva săptămâni

Miriam Lapunikova, directoarea Spitalului Universitar F.D. Roosevelt din Banska Bystrica, unde este tratat Fico, a declarat că premierul în vârstă de 59 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore cu două echipe pentru a trata multiplele plăgi împuşcate. "În acest moment, starea sa este stabilizată, dar este cu adevărat foarte gravă. El va rămâne internat în unitatea de terapie intensivă", a declarat ea reporterilor.

Controverse legate de paza premierului Fico

Preşedintele slovac Zuzana Caputova a făcut apel la calmarea tensiunilor politice. Pellegrini a apărut alături de ea la o conferinţă de presă înainte de a merge să-l viziteze pe Fico şi a îndemnat partidele să suspende sau să îşi atenueze campania pentru alegerile europarlamentare de luna viitoare.

"Dacă există ceva de care poporul slovac are nevoie urgent astăzi, este cel puţin un consens şi o unitate de bază între reprezentanţii politici slovaci", a declarat Pellegrini, care a câştigat alegerile din aprilie pentru postul de preşedinte, o funcţie larg ceremonială.

La rândul său, şeful poliţiei, Ľubomír Solák, a infirmat zvonurile care circulă potrivit cărora partenera atacatorului ar fi fost o femeie din Ucraina, iar acesta l-ar fi radicalizat. "Nu se confirmă nicio astfel de informaţie, este un fals", a subliniat el, citat de aktuality.sk.

Tentativa de asasinat a dat naştere unor controverse legate de paza premierului.

Niciun poliţist nu a fost suspendat deocamdată în legătură cu evenimentele care au urmat asasinatului de miercuri. Inspectoratul de poliţie cercetează scurgerea unei înregistrări video cu presupusul trăgător aflat în secţia de poliţie, precum şi scurgerea fotografiei de pe cartea de identitate a autorului tentativei de asasinat asupra premierului.

De asemenea, din cauza numărului mare de informaţii neverificate despre starea sa de sănătate, spitalul doreşte să propună Biroului Primului Ministru să posteze periodic pe canalele sale de social media informaţii scurte şi verificate despre evoluţia situaţiei, dar cu accent pe siguranţa şi intimitatea premierului.

Este probabil ca o comisie medicală să se reunească luni pentru a decide asupra următoarelor măsuri şi tratamente. Experţii de la Centrul de Cardiologie din Banská Bystrica au comunicat, de asemenea, cu medicii de la Spitalul Roosevelt.

Poliţia nu a oferit detalii despre anchetă, dar a declarat că a sporit securitatea la parlamentul slovac, precum şi în jurul sediilor de presă şi al şcolilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Bărbatul care a încercat să îl asasineze pe premierul slovac Robert Fico, legături cu o grupare paramilitară pro-rusă | FOTO
Bărbatul care a încercat să îl asasineze pe premierul slovac Robert Fico, legături cu o grupare paramilitară pro-rusă | FOTO

Bărbatul care l-a împușcat, miercuri (15 mai) pe premierul slovac Robert Fico ar avea legături cu o grupare paramilitară pro-rusă.

Robert Fico a prevestit tentativa de asasinare asupra sa. Ce declara premierul Slovaciei în urmă cu câteva săptămâni
Robert Fico a prevestit tentativa de asasinare asupra sa. Ce declara premierul Slovaciei în urmă cu câteva săptămâni

Mai mulţi experţi din Slovacia au criticat, joi, măsurile de securitate pentru protecţia premierului Robert Fico, după ce în ajun acesta a fost ţinta unei tentative de asasinat în oraşul Handlova, relatează DPA.

Decizia controversată luată de premierul slovac Robert Fico chiar înainte să fie împușcat cu mai multe gloanțe
Decizia controversată luată de premierul slovac Robert Fico chiar înainte să fie împușcat cu mai multe gloanțe

Premierul Slovaciei - Robert Fico - este în stare stabilă, dar gravă, după ce a fost împușcat miercuri în plină zi.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.