Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Care este starea premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat. Anunțul celui mai apropiat aliat politic al său

Premierul slovac Robert Fico este într-o stare "stabilă", dar încă "gravă", a declarat miercuri adjunctul său, Robert Kalinak, la o săptămână după ce şeful guvernului a fost rănit de patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP.

Atacul a avut loc în timp ce premierul îşi saluta susţinătorii după o şedinţă de guvern mutată la Handlova, un oraş din centrul Slovaciei. El a suferit imediat o operaţie de cinci ore miercurea trecută şi una mai scurtă vineri, ambele într-un spital din oraşul Banska Bystrica, unde este încă tratat. "Starea lui era stabilă în cursul dimineţii", a declarat vicepremierul Robert Kalinak presei după o reuniune de miercuri a Consiliului de Securitate. "Starea lui este gravă, rănile sunt complicate. Transportul este cu siguranţă exclus în acest moment", a declarat Kalinak, cel mai apropiat aliat politic al lui Fico. El a adăugat că spitalul din Banska Bystrica va publica noi informaţii despre starea de sănătate a premierului în cursul zilei de miercuri. Atacatorul, identificat de presă ca fiind poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat preventiv sâmbătă de un tribunal pentru tentativă de omor cu premeditare. Duminică, ministrul slovac de interne, Matus Sutaj Estok, a declarat că poliţia analizează posibilitatea ca atacatorul să nu fi acţionat singur. Menţionând rapoarte ale serviciilor de informaţii, oficialul a precizat că cineva a şters istoricul şi comunicaţiile atacatorului de pe Facebook în timp ce acesta era reţinut. Dar agenţia slovacă de reglementare a mass-media a declarat că Meta, compania care deţine Facebook, a informat autorităţile că a şters contul suspectului. Miercuri, Kalinak, care este şi ministrul slovac al apărării, a declarat că trebuie făcută o distincţie între concluziile investigaţiei slovace şi raportul Meta. "Am vorbit despre manipularea contului la scurt timp după arestare, adică între atac şi intervenţia companiei Meta", a spus el. Tentativa de asasinat a scos la iveală diviziuni politice serioase în ţara în care Fico, în vârstă de 59 de ani, a preluat funcţia în octombrie, după ce partidul său populist de centru, Smer, a câştigat alegerile parlamentare. Fico se află la al patrulea mandat de prim-ministru, după ce a făcut campanie cu propuneri de pace între Rusia şi Ucraina, un stat vecin cu Slovacia, şi cu oprirea ajutorului militar pentru Kiev, ceea ce guvernul său a implementat ulterior.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult