Anchetă: Prezenţa trupelor israeliene în Gaza a dus la asasinarea a şase ostatici de către Hamas

idf
Twitter

O anchetă militară israeliană a concluzionat marţi că prezenţa unor trupe operând în regiunea Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, a dus probabil la uciderea a şase ostatici de luptătorii Hamas în august, potrivit unui comunicat al armatei, scrie AFP.

Corpurile ostaticilor Carmel Gat, Eden Yerushalmi, Hersh Goldberg-Polin, Alexander Lobanov, Almog Sarusi şi Ori Danino au fost găsite de armata israeliană într-un tunel subteran din Gaza la sfârşitul lui august.

Armata israeliană a informat atunci că cei şase ostatici au fost ucişi chiar înainte ca soldaţii să ajungă la ei, premierul Benjamin Netanyahu precizând că au fost "executaţi" cu un glonţ "în ceafă".

Armata israeliană, care a ordonat o anchetă, a indicat marţi că "activităţile terestre ale armatei, deşi progresive şi prudente, au avut o influenţă circumstanţială asupra deciziei teroriştilor de a-i ucide pe cei şase ostatici".

"Şeful Statului Major a stabilit, pe baza anchetei, că ostaticii au fost ucişi de tirurile teroriştilor din Hamas în timp ce forţele armatei operau în zonă".

Citește și
maini spalate
Un tânăr a constatat îngrozit că îi creșteau ”solzi” pe mâini de fiecare dată când le spăla și îi dispăreau după ce se uscau

Într-un comunicat publicat marţi mai târziu, Forumul familiilor de ostatici, principala asociaţie a rudelor ostaticilor capturaţi în timpul atacului fără precedent al Hamas din 7 octombrie 2023, a cerut întoarcerea tuturor ostaticilor încă reţinuţi în Gaza.

"E timpul să aducem acasă toţi ostaticii. Avem nevoie de un acord care să garanteze întoarcerea tuturor ostaticilor într-un interval de timp rapid şi predeterminat", a declarat acesta.

În ultimele zile, la Doha au avut loc negocieri indirecte între Israel şi Hamas, cu medierea Qatarului, Egiptului şi Statelor Unite, reînviind speranţa unui acord.

Luni, în faţa parlamentului, Netanyahu a informat despre "unele progrese" în negocieri. Marţi, biroul său a declarat că negociatorii israelieni s-au întors din Qatar după "negocieri semnificative".

"Echipa se întoarce în Israel pentru consultări interne cu privire la continuarea negocierilor pentru întoarcerea ostaticilor noştri", a adăugat el.

Grupări palestiniene, printre care Hamas, au raportat, de asemenea, progrese în această săptămână în vederea unei încetări a focului şi a unui acord privind ostaticii.

Atacul Hamas în Israel pe 7 octombrie a dus la moartea a cel puţin 1.208 de persoane, majoritatea civili. Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 96 se află în continuare în Gaza, dintre care 34 au fost declaraţi morţi de armata israeliană.

Peste 45.000 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană ca represalii, majoritatea civili, potrivit unor date ale Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas din Gaza, considerate fiabile de ONU.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Un tânăr a constatat îngrozit că îi creșteau ”solzi” pe mâini de fiecare dată când le spăla și îi dispăreau după ce se uscau
Un tânăr a constatat îngrozit că îi creșteau ”solzi” pe mâini de fiecare dată când le spăla și îi dispăreau după ce se uscau

O afecțiune rară a făcut ca unui tânăr din China să-i apară „solzi” pe mâini de fiecare dată când le spăla. Simptomul dispărea după circa 30 de minute, când se uscau mâinile. Doctorii l-au diagnosticat cu o boală foarte rară, dar tratabilă.

 

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.

Date oficiale din Rusia: Putin trimite pe front oameni în scaune cu rotile. Soldați torturați și tâlhăriți de superiori
Date oficiale din Rusia: Putin trimite pe front oameni în scaune cu rotile. Soldați torturați și tâlhăriți de superiori

Autoritățile din Rusia au dezvăluit din greșeală mii de abuzuri la care ar fi fost supuși soldații ruși trimiși de Vladimir Putin pe frontul din Ucraina. Informațiile apar în plângeri depuse la ombudsmanul pentru drepturile omului din Rusia.

 

Recomandări
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști
DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști

Se circulă bară la bară pe DN1 pe ambele sensuri de mers, semn că la munte se face schimbul de turiști.

Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare
Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare

Bucureștiul a introdus din acest an o nouă taxă pentru turiști. Din acest an, vizitatorii vor plăti zece lei pe noapte, bani care, potrivit autorităților, vor fi folosiți pentru promovarea Capitalei.