Americanul care a atacat cu o macetă polițiști de Anul Nou la New York voia un jihad: Am vrut să omor, am strigat Allah Akbar
Tânărul, Trevor Bickford, este acuzat că a atacat trei agenţi sâmbătă seară în apropiere de Times Square, unde newyorkezi şi turişti din întreaga lume se adună cu miile în noaptea de Anul Nou.
Potrivit plângerii poliţiei, el a aplicat mai multe lovituri şi a provocat răni la cap şi umeri agenţilor, fără a le pune viaţa în pericol, înainte de a fi imobilizat.
"Am vrut să omor un ofiţer în uniformă (...), am strigat Allah Akbar", a declarat el "în fond" în cursul unui prim interogatoriu, indică acest document al instanţei făcut public miercuri.
Originar din statul Maine, în nord-estul SUA, tânărul dăduse semne de radicalizare islamistă înainte de evenimente şi, potrivit unor surse citate de presă, ţinea un jurnal în care îşi exprimase dorinţa să intre în rândurile talibanilor afgani şi să moară ca martir.
Interogat în decembrie, după ce o rudă anunțase despre afirmațiile lui jihadistePoliţia federală l-a interogat la jumătatea lui decembrie, după ce a fost informată de o rudă cu privire la unele afirmaţii jihadiste şi îi supraveghea activitatea pe internet, au declarat pentru NBC agenţi sub acoperirea anonimatului.
"El a explicat că, la început, a vrut să călătorească în străinătate, dar apoi a decis să vină mai întâi la New York pentru a ucide şi a efectua jihad", a declarat procurorul Lucy Nicholas în cadrul unei audieri în faţa unei instanţe din statul New York, la Manhattan.
Plasarea lui în arest a fost ordonată imediat după, mai scrie AFP.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 05-01-2023 08:56