A murit sora cea mare a lui Donald Trump. Maryanne Trump Barry avea 86 de ani

Maryanne Trump Barry
Getty

Maryanne Trump Barry, sora mai mare a fostului preşedinte Donald Trump şi fost judecător federal, a murit la vârsta de 86 de ani, la locuinţa sa din Manhattan, relatează, pe surse, ABC News.

Ea a fost găsită fără suflare luni dimineaţa devreme, în jurul orei locale 4:00, conform sursei citate.

Echipajele de urgenţă au răspuns unui apel privind o persoană în stop cardiac, au precizat sursele. Nu au existat semne de traumă sau alte suspiciuni.

Departamentul de Poliţie din New York a declarat că o femeie în vârstă de 86 de ani a fost găsită inconştientă şi fără reacţie în interiorul dormitorului unui apartament de pe Fifth Avenue, iar ulterior a fost confirmat decesul. O anchetă este în curs de desfăşurare şi identitatea ei nu poate fi dezvăluită, a precizat Departamentul, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al fostului preşedinte Trump a refuzat să comenteze.

Citește și
bebelusi
Franța intră pe spor natural negativ: pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, decesele depășesc nașterile

Maryanne Trump Barry a fost numită în 1983 de către preşedintele de atunci, Ronald Reagan, judecătoare la Curtea Districtuală din New Jersey, iar ulterior a devenit judecătoare la Curtea Federală de Apel, în 1999, în mandatul fostului preşedinte Bill Clinton. Ea s-a pensionat în 2019, potrivit News.ro.

Barry s-a retras pe fondul unei anchete privind o conduită judiciară necorespunzătoare legată de presupuse tranzacţii fiscale şi financiare frauduloase făcute de tatăl şi fraţii săi. Ancheta a fost închisă fără o concluzie atunci când Barry s-a retras în februarie 2019, reaminteşte ABC News.

Trei dintre cei patru fraţi ai fostului preşedinte Trump au murit acum. Robert Trump, cel mai tânăr frate al său, a murit în august 2020, la vârsta de 71 de ani. Fred Trump Jr. a murit în urma unui atac de cord la doar 42 de ani, în septembrie 1981.

Relaţia fostului preşedinte cu sora sa mai mare a fost tensionată spre sfârşitul preşedinţiei lui Trump, când nepoata lui Donald Trump, Mary, a publicat o carte şi a dat publicităţii înregistrări audio făcute de ea cu mătuşa ei, Maryanne, în care aceasta îl critica aspru pe fratele ei mai mic şi spunea că nu are niciun fel de principii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Franța intră pe spor natural negativ: pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, decesele depășesc nașterile
Franța intră pe spor natural negativ: pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, decesele depășesc nașterile

Pentru prima dată de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Franţa s-au înregistrat în 2025 mai multe decese decât naşteri, chiar dacă populaţia a crescut uşor cu 0,25%, ajungând la 69,1 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. 

Procurorul special al Coreei de Sud cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk Yeol
Procurorul special al Coreei de Sud cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk Yeol

Procurorul special al Coreei de Sud a solicitat marţi pedeapsa cu moartea pentru fostul preşedinte Yoon Suk Yeol, acuzat de insurecţie pentru impunerea, pentru scurt timp, a legii marţiale în decembrie 2024, informează AFP şi Reuters.

Trump riscă să pună capăt armistițiului din războiul comercial cu China prin tarifele impuse în legătură cu Iranul
Trump riscă să pună capăt armistițiului din războiul comercial cu China prin tarifele impuse în legătură cu Iranul

La prima vedere, anunțul privind impunerea unor tarife de 25% împotriva oricărei țări care face comerț cu Iranul reprezintă o escaladare majoră a războiului comercial global declanșat de Donald Trump, scrie Sky News. 

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Pentru prima dată, un oficial din Iran recunoaște că au fost uciși aproximativ 2000 de protestatari ”teroriști”
Pentru prima dată, un oficial din Iran recunoaște că au fost uciși aproximativ 2000 de protestatari ”teroriști”

Aproximativ 2.000 de persoane, inclusiv personalul de securitate, au fost ucise în protestele din Iran, a declarat marți un oficial iranian pentru agenția Reuters.

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.