Procurorii extind ancheta în dosarul Colectiv. Audierile vizează intervenția autorităților

×
Publicitate

Parchetul General anchetează condiţiile în care s-a intervenit în cazul incendiului de la ''Colectiv'', dar şi calitatea serviciilor medicale acordate supravieţuitorilor.

Parchetul General anchetează condiţiile în care s-a intervenit în cazul incendiului de la ''Colectiv'', dar şi calitatea serviciilor medicale acordate supravieţuitorilor.

Dosarul a fost deschis abia luni, la aproape 3 ani de la tragedie, însă chiar şi aşa, părinţii celor 64 de morţi speră ca vinovaţii să plătească. În paralel, continuă procesul în care sunt judecate autorităţile, care au permis ca acest club să funcţioneze, cu toate că nu era în regulă.

În urmă cu 3 ani, ministrul sănătăţii de atunci anunţa că statul român are tot ce este necesar ca să salveze sutele de răniţi de la Colectiv.

"Chiar nu avem nevoie de nimic în acest moment, medicii noştri pot gestiona situaţia, deci am primit din foarte multe părţi astfel de solicitări. Momentan noi ne descurcăm foarte bine, ne descurcăm foarte bine, iar medicii noștri pot face faţă cu brio oricărei situaţii", transmitea Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătății de atunci.

Citește și
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”

Astăzi, ştim deja că spitalele au dus lipsă de medicamente, că intrumentele nu au fost sterilizate cum trebuie, că zeci de pacienţi s-au îmbolnăvit în spitale. Şi mai grav, că pentru mulţi dintre ei, varianta tratării în Occident a venit prea târziu.

Chiar dacă părinţii celor ucişi în spitale au depus plângeri penale încă de la acea vreme, abia acum procurorii extind ancheta şi investighează modul în care autorităţile au intervenit şi s-au îngrijit victime după incendiu.

"Pe mine mă interesează să ştiu de ce a murit copilul meu cu arsuri de 27% pe suprafaţa din corp, vreau să ştiu cine sunt cei care au declarat că în spitalul în care a fost internat copilul meu, bacteriile sunt la nivel zero, ceea ce nu există nicăieri în lumea asta. Oamenii ăştia trebuie să înfunde puşcăria pentru că sunt nişte criminali şi trebuie să răspundă în fața legii'', a transmis Eugen Iancu, tatălu uneia dintre victimele Colectiv.

Fiul său, Alexandru Iancu, în vârstă de 22 de ani, a murit din cauza rănilor suferite în incendiul din clubul Colectiv, pe 30 octombrie 2015.

Imediat după tragedie, nici un spital din România nu era pregătit să-i trateze în condiţii de siguranţă pe cei 146 de răniţi, mulţi dintre ei cu arsuri cumplite. Din încăpăţânarea responsabililor, mutarea răniţilor în străinătate s-a făcut cu mare întârziere, iar mulţi tineri au murit în urma complicațiilor apărute în spitalele din Bucureşti.

Câţiva, au reuşit să ajungă în Occident şi au supravieţuit, însă rănile din suflet nu li se vor şterge niciodată.

Adrian Albu, victimă: - Speranţa este să fie traşi la răspundere, nu instituţia în sine, ci persoana care a a luat decizia.

Reporter: - Pe cine vedeţi dumneavoastră responsabil?

Adrian Albu, victimă: - Domnul Arafat pentru intervenţie şi domnul Bănicioiu de la Ministerul Sănătăţii.

Victor Ponta, Nicolae Bănicioiu, Gabriel Oprea și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, sunt vizați de o astfel de plângere penală, care a fost formulată încă din noiembrie 2016 de unii părinți ai tinerilor care au murit în incendiul din clubul ''Colectiv''.

În faţa acestor acuzaţii, nici ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Nicoale Bănicioiu, nici Raed Arafat nu au dorit să comenteze.

Raed Arafat ne-a transmis că nu doreşte să intre în această polemică, dar că din punctul său de vedere intervenţia s-a desfăşurat bine.

Cu toți sunt acuzați că prin felul în care au reacționat după cumplitul eveniment au provocat moartea unor tineri care poate mai aveau o șansă la viață. În plângerea penală depusă la Parchetul General, părinții și rudele victimelor i-au acuzat pe cei aflați în funcții la momentul tragediei de crimă, abuz în serviciu, trafic de influență, omor cu intenție indirectă și inacțiune.

Primul vizat este ministrul Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, apoi, pe lista celor considerați responsabili apar managerii spitalelor care au preluat răniții.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. 

Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock românească Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

Luni, 18 iunie, urmează noi audieri în cadrul dosarului Colectiv, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”

Ilie Bolojan a transmis, la zece ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Premierul a vorbit despre victimele acestei tragedii, dar și despre responsabilitatea statului față de cetățeni.

Incendiul din Colectiv, 10 ani. Imagini greu de privit, cele mai dureroase momente. Tragedia care a scos România în stradă
Incendiul din Colectiv, 10 ani. Imagini greu de privit, cele mai dureroase momente. Tragedia care a scos România în stradă

S-au împlinit 10 ani de la noaptea în care clubul Colectiv din București a fost cuprins de un incendiu devastator. 65 de oameni - cei mai mulți tineri - au murit în cel mai grav eveniment de după Revoluție, iar alți peste 180 au fost răniți.

România, la 10 ani de la Colectiv. Au promis spitale pentru marii arși, nu s-au construit. Securitatea la incendiu, un moft
România, la 10 ani de la Colectiv. Au promis spitale pentru marii arși, nu s-au construit. Securitatea la incendiu, un moft

S-au împlinit 10 de ani de la cea mai mare tragedie produsă în România după 1989. 65 de tineri au murit în urma incendiului din clubul Colectiv, incendiu care a scos la iveală unele dintre cele mai grave probleme ale societății după Revoluția din 1989.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.