Pixel 9 Pro XL review în România: ”Pare un telefon complet, pot spune că e un iPhone cu Android”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Vedeți voi, Pixel este în acest teritoriu ”No Man's Land” în lumea telefoanelor mobile și aproape mereu a fost ”hit and miss”.
Și spun asta din experiență proprie – am avut un Pixel 7 adus pe canal gri la noi, care mergea lent în orice, mai puțin în Google Calendar. Iar pe Pixel 8 Pro l-am returnat după 4 zile, deoarece se încălzea mai mult decât RADET - sau CMTEB, cum se numește acum.
Dar, după 2 săptămâni în care am folosit Pixel 9 Pro XL, pot să spun că, în sfârșit, au nimerit-o.
Un telefon bun nu înseamnă doar procesor. Este nevoie de un pachet complet, 100% funcțional și fără compromisuri, mai ales atunci când plătești peste 1000 de euro pe el.
Ok, când plătești 300-400 de euro pe un smartphone, te aștepți să nu aibă oțel, să nu fotografieze excelent în toate condițiile de lumină sau să nu ducă cele mai noi jocuri la 90 sau 120 de cadre pe secundă.
Așadar, în cazul lui Pixel – nu conta cât dădeai pe el, undeva, erau niște probleme. Iar în multe cazuri, de vină era chiar faimosul procesor Tensor. Google s-a încăpățânat să-și facă propriul procesor, așa cum au făcut și Apple sau Samsung.
Tensor este în lucru din 2016, odată cu lansarea primului model Pixel, care folosea Qualcomm – știu că e complicat, dar un pic de răbdare… Google își dorea foarte mult un procesor capabil să lucreze cu AI și Machine Learning on-device – cumva știau că se va ajunge la asta – iar odată cu Pixel 6 am văzut și primul Tensor… Câțiva ani mai târziu și mulți utilizatori nemulțumiți de încălzire și baterie slabă, suntem în acest punct.
Noua serie Pixel este disponibilă în trei variante: Pixel 9, Pixel 9 Pro, Pixel 9 Pro XL.
Ca design, sunt similare – ușor dreptunghiulare, cu banda laterală din aluminiu și insula dedicată camerelor. Dacă, în general, am o problemă să ghicesc ce telefon folosește cineva după cum sunt așezate camerele, Pixel iese în evidență.
Diferența dintre 9 și 9 Pro nu este doar de preț – 4.600 de lei versus 5.500 de lei – ci și de specificații:
Ecranul – densitatea pixelilor și luminozitatea – deși nu cred că își dă cineva seama de diferență, lipsește filmarea 8K, camera telephoto 5X – Camera de selfie are 10 MP, în loc de 42.
La doar 900 de lei diferență, sincer, aș trece pe PRO, doar ca să nu regret mai târziu. Partea bună este că PRO este oferit și în variantă mai mică.
Eu m-am jucat cu Pixel 9 Pro XL. Un telefon care se simte prețios la fiecare atingere. Adică, dacă ții ochii închiși, ai zice că ții un iPhone în mână. Este și destul de greu, la aproape 221 de grame. Ați ghicit, exact atât are și iPhone 15 Pro Max.
Avem Victus 2 pe față și pe spate – sper doar să reziste loviturilor de ciocan. Ecranul are 6.8 inch și este întins perfect, nicio margine nu e mai mare ca cealaltă, 3000 de nits – se vede bine oriunde și oricând, excelent pentru YouTube, scris e-mailuri, navigat pe Reddit sau văzut facturile de la curent. Și este plat!
Doar camera de selfie de 42 de megapixeli iese în evidență. Tot sub ecran avem și senzorul ultrasonic pentru amprente, care deblochează mult mai rapid, din aproape orice unghi de apăsare, tehnologie similară cu ce vedem deja la alți producători.
Ce completează foarte bine ecranul este sunetul, care vine din ecran – e amplu, se aude tare și clar, augmentând bine experiența de vizionare.
Așadar, lucruri mici, dar puse cap la cap formează unul dintre cele mai bune telefoane de pe piață – pentru fanii Android.
Procesorul este Tensor G4, rapid și eficient. Google spune că autonomia este cu 20% mai mare, nu am simțit probleme la acest capitol. Iar pentru browsing și deschiderea aplicațiilor e cu aproape aceleași 20% mai rapid. Totuși, știind cât de nereușită a fost bateria lui Pixel 8, 20% nu cred că e suficient pentru a bate iPhone 15 sau 16 și Galaxy S24 de la Samsung.
Avem 16 GB memorie RAM – o cantitate mare. Și nu este nevoie doar pentru jocuri și săritul dintr-o aplicație în alta, ci și pentru procesarea locală – căci sunt modele care rulează pe local.
Pixel Studio, de exemplu, aplicația care generează imagini, are nevoie de doar 4 secunde să scoată ceva de la zero. E uimitor unde am ajuns.
Și cam despre asta este vorba la Pixel – AI, mult AI. Din păcate, sunt funcții noi care nu sunt disponibile în România – Call Notes, care face rezumatul, sau Call GreenScreen, care vorbește în locul nostru.
Dar ne putem bucura de Gemini, 1 an de Gemini Advanced – Video Boost și AddMe.
Video Boost ia un video, îl urcă pe serverele Google și-l îmbunătățește – calitate, culori, etc.
AddMe este chiar tare – este o opțiune în cameră și poate să facă o poză de grup, fără să ai neapărat un grup. Faci o poză cuiva și lași loc să te adaugi și tu – apoi cel fotografiat vine să facă poza și tu zâmbești la cadru. Și gata, sunteți amândoi, sau trei, sau patru în poză. Câteodată decupează însă destul de ciudat, dar 9/10 poze ies bine.
Magic Editor este și el mai competent, căci sunt o mulțime de elemente care pot fi ajustate fără prea multă bătaie de cap.
Aplicația Photos vine cu sugestii. Pot adăuga lumina unui apus, schimba cerul și norii, transforma în picturi sau șterge obiecte din poze – și merge mult mai rapid. E amuzant să te joci cu fotografiile tale și să le faci un pic diferite rapid.
Legat de camere – este punctul forte – și e și în nume: Pixel. Avem senzori noi – aceiași pentru Wide și UltraWide pe 9 și pe 9 Pro, 50 și 48 de megapixeli – și se văd bine, atât în întuneric, cât și în lumină puternică, unde avem nuanțe diferite, culorile sunt redate fidel, iar contrastul rămâne semnătura unui Pixel.
Legat de Telephoto – nu pare să aibă culorile șterse, o problemă de care suferă multe lentile de genul. Și pare că au rezolvat un pic și din tremurul camerelor atunci când trecem printre obiective. Tot nu e perfect, dar e mai bine ca înainte.
Și în departamentul Video e greu să bați iPhone, poate doar Video Boost să mai ajute.
Fotografiile ies bine, clare, cu contrast specific telefoanelor Pixel – arată bine oricând și e super-fun să folosești camera – sunt și câteva setări mai pentru PRO.
Per total, pare un telefon complet – poate prea similar ca design cu iPhone și pot spune că e un iPhone cu Android. Dar eu aș vedea asta ca pe un compliment, mai ales la câți prieteni m-au văzut cu el și m-au întrebat cum e, că pare interesant.
Acest Pixel este într-o ligă a lui și pentru mulți va fi calea de intrare în universul mai liber numit Android!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 19-08-2024 15:18