Cum a evoluat piața de energie în plină criză. Expert: „Listarea Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional”

×
Codul embed a fost copiat

România a devenit o ţară importatoare de energie electrică, arată datele oficiale din 2021, cu o creştere a nevoii de import în primele nouă luni ale anului 2022.

„În ultimii zece ani, poate chiar 20, nu au existat multe capacităţi de producere de energie puse în funcţiune în România”, a explicat Bogdan Văduva, expert în energie şi partener KPMG România, la emisiunea iBani, prezentată de Ştefana Todică.

Bogdan Văduva: „Dacă România are capacitatea, şi a avut-o întotdeauna, să fie un net exportator, din păcate în 2021 şi mai mult în 2022, a devenit un net importator. Asta e una din cauzele structurale cu care am început, este generată de faptul că nu au fost puse capacităţi în funcţiune în această perioadă. A doua cauză structurală aş putea spune că este legată de faptul că în contextul tranziţiei energetice şi a decarbonării, care este un deziderat foarte bun, pe care toţi trebuie să îl urmăm, dar poate a fost un pic prea ambiţios, s-au scos prea repede capacităţi de producţie din funcţiune fără a fi puse altele."

Anul viitor, compania Hidroelectrica va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti

Bogdan Văduva: „Vestea anului pe piaţa energiei aş putea spune că este listarea Hidroelectrica de anul viitor la Bursa de Valori Bucureşti. Avem exemple în sectorul energetic de listări, listări care au fost de succes, atât la momentul iniţial, dar care au avut efecte pozitive şi în desfăşurarea activităţii companiilor respective."

Citește și
Daniel Crainic
Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe

Ce ar putea însemna listarea Hidroelectrica pentru companie şi pentru întreaga piaţă de energie

„Pentru Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional. Prima perspectivă este a faptului că o listare de asemenea magnitudine va aduce în România noi investitori, care au un alt calibru, o altă sofisticare, şi care odată prezenţi în România vor căpăta mai mare încredere în România, în Hidroelectrica şi în sectorul energetic, cred că asta este esenţial. (...) Pentru companie, asigură o guvernanţăcorporativă, o transparenţă mai mare, acces la bune practici, acces la finanţare, atât din perspectiva capitalului, cât şi a finanţărilor şi cred căHidroelectrica, ea fiind o companie într-un domeniu al generării, respectiv cel hidroelectric, este o companie curată, este o companie care pe ordine de merit, are preţurile cele mai bune. Odată cu listarea, poate să acceseze finanţări astfel încât să devină un jucător nu doar local, ci regional", a mai spus Bogdan Văduva.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe
Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe

2025 a fost unul dificil pentru piața imobiliară, cu creșteri mari de prețuri, dar și majorări de taxe și incertitudini. 

Piața imobiliară în 2025: Capitala a fost pe locul al treilea în topul celor mai scumpe orașe. Cum vor fi prețurile în 2026
Piața imobiliară în 2025: Capitala a fost pe locul al treilea în topul celor mai scumpe orașe. Cum vor fi prețurile în 2026

În ultimii doi ani, prețurile de pe piața imobiliară au urcat cu viteză. În București, de pildă, prețul mediu cerut de vânzători este mai mare cu 17 procente doar în 2025. 

Se anunță încă un an greu din punct de vedere economic. Analist: „Ne așteaptă un an poate un pic mai dificil decât acesta”
Se anunță încă un an greu din punct de vedere economic. Analist: „Ne așteaptă un an poate un pic mai dificil decât acesta”

După ce anul acesta am avut parte de taxe noi, un leu mai slab, o economie care a stat pe loc și chiar și o reducere a consumului, nici anul viitor lucrurile nu vor sta diferit.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă
Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă

Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.