Suma primită lunar de bugetari pentru hrană. Primarii taie din investiții ca să poată da banii

×
Publicitate

Se fac calcule peste calcule în mai toate primăriile din ţară pentru indemnizaţia de hrană, un nou drept al tuturor angajaţilor de la stat, prevăzut de legea salarizării din fonduri publice.

De la 1 decembrie 2018, fiecare funcţionar public va primi lunar în jur de 300 de lei. În timp ce unii primari spun că nu au de unde să mai scoată şi aceşti bani, alţii anunţă nonşalant că îşi vor plăti angajaţii fără probleme: vor tăia din investiţii, parcări, canalizare sau gaze.

În comuna Apața, din judeţul Braşov, sunt încă multe străzi pietruite. Cele asfaltate n-au trotuare, iar salariile celor 16 angajaţi din primărie reprezintă mai mult de un sfert din buget.

Ca să le dea şi norma de hrană, primarul va tăia, aţi ghicit, din investiţii. Adică din viitorul garaj al autospecialei de pompieri sau din parcarea sălii de sport.

Laszlo Boloni, primarul comunei Apața: ”O să rup şi fac garajul cât pot şi o să continui în 2020, dacă o să mai am bani. N-o să fac parcarea sau ceva de genul ăsta, la ceva trebuie să renunţ."

Citește și
Analiză: Războiul din Iran ar putea avea ”consecințe catastrofale” în economia lumii. Avertisment pentru companiile românești
Analiză: Războiul din Iran ar putea avea ”consecințe catastrofale” în economia lumii. Avertisment pentru companiile românești

La Ploieşti, anul acesta s-au dat 3 milioane de lei pentru repararea şcolilor. Pentru indemnizaţia de hrană a angajaţilor se vor cheltui însă 6 milioane. Adică dublu. Şi în alte localităţi cei mai mulţi edili vor tăia din investiţii.

"Nu este o decizie bună. Au şi aşa salariile foarte mari, sunt foarte mulţi. Au ajuns să aibă salarii mai mari decât cei din sectorul privat care muncesc şi ştim cu toţii ce păţim pe la ghişee pe colo, pe colo”, spune un localnic.

Şi în judeţul Galaţi sunt primării unde, după majorarea salariilor funcţionarilor, nu mai rămân bani de nimic. În comuna Șendreni, oamenii au lansat recent o iniţiativă pentru branşarea localităţii la gaz metan, însă creşterea fondurilor pentru salarii va pune investiţiile pe linie moartă.

Primarul s-a gândit, deocamdată, la trei soluţii, toate nepopulare.

Paul Cristea, primarul comunei Șendreni: "Una: mărirea taxelor şi impozitelor, doi, ar fi restructurare sau micşorarea salariului de bază."

Alţii, mai curajoşi, au luat deja o decizie. Cum ar fi primarul comunei Bod, din Braşov.

Sergiu Arsene, primarul comunei Bod: ”Vom alege calea scăderii salariilor cu valoarea normei de hrană astfel încât, la final, omul să ia aceiaşi bani. Nu putem să oprim unul sau mai multe proiecte"

Până acum, beneficiau de o normă lunară de hrană angajaţii din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei şi, de scurt timp, cei din sistemul sanitar.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Analiză: Războiul din Iran ar putea avea ”consecințe catastrofale” în economia lumii. Avertisment pentru companiile românești
Analiză: Războiul din Iran ar putea avea ”consecințe catastrofale” în economia lumii. Avertisment pentru companiile românești

Un război prelungit în Iran ar putea genera, în cel mai pesimist scenariu, consecințe economice catastrofale la nivelul întregii lumi, arată o analiză Frames. Experții recomandă companiilor românești să se pregătească pentru o volatilitate extremă.

Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești

Compania Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, are în curs de autorizare 65 de medicamente din portofoliul său, pe pieţele internaţionale, şi 28 în România. 

Bursele studenților, înghețate pentru 2026. Guvernul adoptă ordonanță cu modificări fiscale
Bursele studenților, înghețate pentru 2026. Guvernul adoptă ordonanță cu modificări fiscale

Fondul de burse pentru studenţi va fi menţinut la nivelul anului 2025, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate vineri de Guvern.

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.