Ministrul Finanțelor, după ce S&P a reconfirmat ratingul de țară: Am depășit pericolul în care ne aflam

×
Codul embed a fost copiat

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a explicat într-un interviu pentru Știrile ProTV că Menținerea rating-ului este o veste bună pentru România și că reprezintă o formă de încredere în reformele începute.

Ministrul Finanțelor a acordat un interviu Știrilor ProTV în care a vorbit despre decizia S&P de a reconfirma calificativul „BBB-/A-3” pe termen lung şi scurt, atât în monedă străină, cât şi locală, menţinând totodată o perspectivă negativă şi după recentele măsuri fiscale asumate de guvernul Bolojan.

Agenţia apreciază primele măsuri luate de noul Guvern - pe care le califică drept cea mai substanţială încercare a României de corecţie fiscală de la criza financiară globală din 2008 - dar vede riscul ca provocările economice şi politice să submineze agenda politică ambiţioasă a executivului, inclusiv coeziunea coaliţiei, în timp ce strategia fiscală pe termen mediu după 2026 rămâne incertă, având în vedere inclusiv faptul că mandatul actualului prim-ministru va înceta, conform principiului rotaţiei.

„Menținerea rating-ului de către S&P, anunțată astăzi, înseamnă încredere în capacitatea României de a-și gestiona finanțele publice. Este o veste foarte bună pe care o așteptam în octombrie, pe care agenția de rating a decis să o lanseze acum, după discuțiile pe care le-am purtat la București, la nivel tehnic, în Ministerul Finanțelor și cu primul ministru Ilie Bolojan, cu această agenție. Deci semnalul este foarte bun”, a declarat Alexandru Nazare.

Cu toate acestea, în ciuda veștilor bune aduse de reconfirmarea rating-ului de țară, ministrul Nazare subliniază că anunțul trebuie privit cu precauție, subliniind că acesta a fost un semnal pentru continuarea reformelor asumate de guvernul din care face parte.

Citește și
Oameni pe strada in Bulgaria
Bulgaria a intrat în zona euro, România rămâne pe dinafară. Deficitul bugetar ne blochează aderarea

„Pe de altă parte, trebuie să privim cu precauție această acest anunț, pentru că în același document prezentat astăzi, agenția prevede și riscurile, riscurile asociate anumitor evenimente care ar putea interveni în perioada următoare. De aceea privesc această. Bineînțeles că e o veste foarte bună, dar pe care o privesc cu precauție, pentru că S&P așteaptă de la de la România măsuri consistente. Așteaptă consecvență în ducerea corecției fiscale, planului de corecție fiscală la bun sfârșit, în bună regulă, ceea ce înseamnă că trebuie să continuăm drumul pe care ne-am înscris, astfel încât și în momente viitoare, în momentul în care această agenție va continua în octombrie, să analizeze România, să ne menținem iar pe viitor să creștem ratingul”, a adăugat Alexandru Nazare.

Creșterea ratingului de țară, esențială pentru România

În acest moment, pe lângă stabilizarea situației financiare și de percepție a statului român, guvernul ar trebui să se concentreze pe creșterea ratingului de țară, ceea ce ia-ar permite să acceseze finanțări externe la un cost mai mic.

„Pentru că România are nevoie ca de aer de o creștere de rating care să îi scadă costurile de finanțare pentru stat și mai ales pentru mediu privat, tocmai pentru a crea premisele de dezvoltare suficiente în România, pentru că o scădere a dobânzilor și o accelerare a creditării este absolut necesară în condițiile de stagnare economică pe care le parcurgem astăzi”, a completat ministrul.

Alexandru Nazare consideră că anunțul S&P a venit într-un moment oportun, mai exact cu puțin timp înainte de evaluarea pe care o pregătește agenția Fitch și despre care spune că, la rândul ei, va fi pozitivă pentru România.

„Este foarte important că această decizie a S&P vine exact în momentul în care agenția Fitch face analiza pentru anunțul din august și nu se putea un moment mai bun pentru SMP să anunțe decât în momentul în care Fitch analizează. Mi-e greu să cred că după anunțuri S&P și după toate măsurile luate la 15 august, în momentul anunțului Fitch, acesta va fi diferit de anunțul SMP. De aceea cred că pentru moment, per total, ca și diagnostic al situației, la acest moment, agențiile de rating confirmă ratingul României”, a declarat Nazare.

„Am depășit pentru foarte scurt timp pericolul în care eram acum o lună și jumătate de pierdere a calificativului de investiții, dar este doar o fereastră fără consistență pentru viitor și fără consistență în perioada următoare a măsurilor și fără o disciplină financiară care să fie o chestiune de bază în în acțiunea Guvernului în perioada următoare. Aceste evaluări nu vor continua să fie în zona de menținere, pentru că România este astăzi într-o zonă de monitorizare permanentă și avem o atenție deosebită agențiilor de rating asupra noastră”, a concluzionat ministrul Alexandru Nazare pentru Știrile ProTV.

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Bulgaria a intrat în zona euro, România rămâne pe dinafară. Deficitul bugetar ne blochează aderarea
Bulgaria a intrat în zona euro, România rămâne pe dinafară. Deficitul bugetar ne blochează aderarea

Bulgaria a devenit joi cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro, în pofida opoziţiilor interne, rămânând doar câteva ţări membre UE care nu au adoptat încă moneda unică. România nu poate face acest pas din cauza finanțelor publice.

Veste bună de la BNR în ultima zi din 2025. Românii vor plăti rate mai mici
Veste bună de la BNR în ultima zi din 2025. Românii vor plăti rate mai mici

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,68% pe an, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 6,06% pe an, acesta fiind cel mai ridicat nivel de până acum, conform datelor publicate miercuri de BNR.

Reorganizare la Ministerul Agriculturii. Peste 200 de funcții de conducere, desființate. Care este motivul
Reorganizare la Ministerul Agriculturii. Peste 200 de funcții de conducere, desființate. Care este motivul

Ministerul Agriculturii anunţă desfiinţarea a 216 funcţii de conducere şi reducerea numărului ordonatorilor de credite cu 73, de la 166 în prezent, subliniind că cheltuielile cu salariile vor scădea cu cel puţin 10% la nivelul structurilor reorganizate.

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.