Lista proiectelor de investiţii publice, aprobată de Guvern: 235 de proiecte cu o valoare actualizată de 450 miliarde lei

investitii romania
Shutterstock

Guvernul a aprobat, joi, lista proiectelor de investiţii publice semnificative care vor sta la baza elaborării proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2025.

Potrivit unui comunicat al Executivului, lista a fost aprobată prin memorandum, la propunerea Ministerului Finanţelor.

"Aceste proiecte reflectă priorităţile Guvernului şi sunt selectate pe baza beneficiilor economice şi sociale ridicate. Principiile prioritizării proiectelor de investiţii publice semnificative noi şi în continuare au fost următoarele: oportunitatea proiectului în contextul strategiilor sau planurilor naţionale, regionale, locale, master-planuri, planuri de dezvoltare; justificarea economică şi socială; suportabilitatea şi sustenabilitatea financiară; capacitatea de implementare/performanţă; perioada rămasă până la finalizarea proiectelor aflate în continuare", precizează sursa citată.

Guvernul menţionează că ordonatorii principali de credite au evaluat proiectele de investiţii publice semnificative pe baza principiilor stabilite, în funcţie de valoarea actualizată, restul de finanţat până la finalizare, stadiul fizic şi valoric al implementării fiecărui proiect, precum şi termenele de finalizare.

"Astfel, 8 ordonatori principali de credite au transmis informaţii cu privire la 235 de proiecte de investiţii publice semnificative, cu o valoare actualizată de 450 miliarde lei şi un rest de finanţat pentru finalizarea acestora de 330 miliarde lei.

Citește și
anaf
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Dintre acestea, 62 sunt proiecte ale căror lucrări de execuţie sunt finalizate, iar 173 au fost incluse în lista finală (39 proiecte noi şi 134 proiecte în continuare, aflate în diferite stadii de implementare)", se arată în comunicat.

Aceste proiecte sunt repartizate astfel: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - 116 proiecte (reabilitări/modernizări de drumuri, poduri, centuri rutiere, construcţia de autostrăzi, variante ocolitoare, extinderea drumurilor, modernizarea infrastructurii feroviare şi electrificarea liniilor de cale ferată, dezvoltarea canalelor navigabile, magistralelor de metrou, sistem integrat de securitate aeroportuară, etc.); Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - 12 proiecte (reducerea eroziunii costiere, lucrări de reducere a riscului la inundaţii, amenajări hidrotehnice, amenajarea acumulărilor pe râuri, WATMAN- Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor, etc.); Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - 29 proiecte (construirea unui Spital orăşenesc la Sinaia, construirea de cămine studenţeşti, stadioane, centre sportive şi de recreere, patinoar, săli polivalente, bazin de înot, consolidarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa, etc.).

De asemenea, la Ministerul Sănătăţii sunt 9 proiecte (construirea şi dotarea unui Centru de oncologie şi cardiochirurgie la Spitalul Bagdasar-Arseni, a Centrului de arşi de la Spitalul Grigore Alexandrescu, a spitalelor regionale de urgenţă Craiova, Cluj, Iaşi, etc), la Ministerul Justiţiei - 2 proiecte; la Ministerul Apărării Naţionale - 3 proiecte; la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - 1 proiect şi la Ministerul Afacerilor Interne - 1 proiect, mai precizează Guvernul. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce surpriză: antrenorul îi spune ”DA” lui Real Madrid și e gata să semneze!
NEWS ALERT Ce surpriză: antrenorul îi spune ”DA” lui Real Madrid și e gata să semneze!
Citește și...
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

Românii cu mașini scumpe, în vizorul Fiscului. ANAF pregătește sancțiuni și sechestre
Românii cu mașini scumpe, în vizorul Fiscului. ANAF pregătește sancțiuni și sechestre

Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF a demarat, într-un proiect pilot, controale care vizează achizițiile de autoturisme de lux realizate din fonduri cu proveniență fiscală nejustificată.

„Motorul economic” al Europei iese din recesiune după doi ani. Germania revine pe plus, cu investiții în apărare
„Motorul economic” al Europei iese din recesiune după doi ani. Germania revine pe plus, cu investiții în apărare

Economia Germaniei a crescut cu 0,2% în 2025, încheind o perioadă de doi ani consecutivi de recesiune, arată datele publicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters.

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.