HiSky a obținut autorizație pentru zboruri regulate directe spre Canada

62410066

Compania aeriană HiSky ar putea lansa în curând zboruri directe către Canada după ce a anunțat prima cursă fără oprire București-New York care va debuta în iunie.

Operatorul aerian a primit, luni, de la Agenția Canadiană de Transport autorizația pentru a efectua zboruri între România și Canada. Potrivit site-ului agenției guvernamentale canadiene care reglementează transporturile, prin decizia A-2024-49, se acordă operatorului aerian român licența de operare a zborurilor internaționale regulate între cele două țări în concordanță cu prevederile Acordului privind transportul aerian încheiat între Canada și țările Uniunii Europene. Autoritatea de reglementare canadiană consideră că HiSky îndeplinește toate condițiile necesare prin urmare acordă companiei înregistrată în România licența pentru a efectua aceste zboruri.

Deocamdată, HiSky nu a comentat informația dar, având în vedere istoricul zborurilor pe relația România-Canada, e de așteptat ca prima destinație a operatorului aerian în Canada să fie Toronto. Pe ruta București-Toronto a mai zburat în urmă cu câțiva ani și compania Air Canada Rouge. Nu se știe însă când ar putea fi lansate din nou aceste curse regulate având în vedere că HiSky nu și-a materializat încă intențiile de a adăuga în flotă un al doilea avion wide-body cu care să poată efectua zboruri lung curier. Deocamdată, compania deține un singur Airbus A330-200 înregistrat YR-KID cu care va începe din 7 iunie operarea zborurilor directe București-New York. În acest moment, aeronava se află la Manchester în Marea Britanie acolo unde a ajuns acum 2 zile, potrivit flightradar24.com, pentru reconfigurarea interiorului în vederea lansării zborurilor către Statele Unite. Practic, așa cum a anunțat operatorul aerian, toate scaunele din cabina Economy vor fi schimbate.

În prezent, compania HiSky, înregistrată în România, are o flotă compusă din 8 aeronave (1 Airbus A319, 4 Airbus A320, 2 Airbus A321 si 1 Airbus A330) și efectuează zboruri regulate din București, Cluj-Napoca, Iași și Baia-Mare către 12 destinații interne, europene și, în curând, și spre New York.

Articol recomandat de sport.ro
Gestul simbolic care a precedat despărțirea dintre Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr, după cinci ani
Gestul simbolic care a precedat despărțirea dintre Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr, după cinci ani
Citește și...
Producția de gaze a României a scăzut în 2025. Consumul, asigurat de importurile în creștere
Producția de gaze a României a scăzut în 2025. Consumul, asigurat de importurile în creștere

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în 2025, de 7,503 milioane tone echivalent petrol, cu 67.500 tep sub cea din anul anterior (minus 0,9%), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

România are prețuri mai mari la produsele de bază decât Spania și Italia. De ce avem făină ieftină și pâine scumpă
România are prețuri mai mari la produsele de bază decât Spania și Italia. De ce avem făină ieftină și pâine scumpă

Raportul Institutului grecesc pentru Cercetarea Comerțului cu Amănuntul a luat în calcul 40 de categorii de produse din opt țări, între care și România.

Voucherele de energie, prelungite până la final de 2026. Ministrul Muncii: „Peste 710.000 de români primesc acest sprijin”
Voucherele de energie, prelungite până la final de 2026. Ministrul Muncii: „Peste 710.000 de români primesc acest sprijin”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că continuarea acordării voucherelor de energie, el arătând că peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. 

Recomandări
Efectele Codului galben de viscol și ninsori. Bilanțul distrugerilor provocate de vremea extremă în 12 județe și București
Efectele Codului galben de viscol și ninsori. Bilanțul distrugerilor provocate de vremea extremă în 12 județe și București

Fenomenele meteorologice periculoase prognozate au provocat efecte la nivelul a 31 de localități din 12 județe și municipiul București, zeci de tronsoane de drumuri naționale și județene fiind închise traficului rutier din cauza zăpezii și a viscolului.

Trump a mărit brusc noua taxă vamală mondială de 10%, după înfrângerea de la Curtea Supremă. Noul procent anunțat
Trump a mărit brusc noua taxă vamală mondială de 10%, după înfrângerea de la Curtea Supremă. Noul procent anunțat

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că va creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale.

Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională
Ucraina, România și Republica Moldova înființează Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

În cadrul Forumului Internațional de Reziliență Cibernetică , desfășurat zilele trecute la Kiev, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere trilateral între instituțiile naționale de securitate cibernetică din Ucraina, România și Moldova.