Investitorii străini au început să se retragă din România. Se închid fabrici și au fost anunțate concedieri

×
Codul embed a fost copiat

Investitorii străini au început să se retragă ori să-și suspende planurile de dezvoltare în țara noastră.

Potrivit Băncii Naționale, capitalul străin în România a scăzut cu aproape 33%, în primele 3 luni din an, comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Costurile mai mari cu salariile, instabilitatea politică și un viitor incert sunt principalele motive.

În timp ce foarte mulți investitori străini se mai gândesc în momentul acesta dacă să mai investească în România, unii au anunțat concedieri sau chiar închid fabrici. La Târgu Jiu, o companie de cablaje unde mai lucrează câteva sute de oameni se pregătește să își închidă porțile, iar angajații vor primi salarii compensatorii.

Acest anunț vine într-un context economic deja dificil pentru România, care se confruntă cu o scădere a investițiilor străine directe. Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, în primele trei luni ale anului 2025, aceste investiții au scăzut cu aproape 33%. Vedem că au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de euro. Însă banii investiți în țara noastră sunt în scădere continuă din 2023, după anul 2022 când s-a atins un vârf de 10 miliarde de euro.

Aceste scăderi sunt legate de un context regional și global dificil, marcat de incertitudini economice, politice și de războiul din Ucraina, dar și de alte provocări interne ale României, inclusiv deficitul bugetar mare, instabilitatea politică și dificultăți în atragerea de fonduri europene.

Citește și
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% după prima ședință de politică monetară din 2026

Dragoș Cabat, economist: „Și în Germania și în țările care investesc în general sunt mai puțini bani, creșterea economică este mai mică și atunci nu se justifică investițiile în momentul de față. Pe de altă parte, sigur, România nu mai este acum cea mai interesantă destinație, salariile au crescut destul de mult ca și competitivitate”.

Daniel Anghel, președintele consiliului investitorilor străini: „Eu cred că în continuare în țara noastră, are foarte multe oportunități de oferit. Percepția investitorilor este una de amânare deocamdată, tocmai în contextul acestor incertitudini, fie politice, fie legislative, fie fiscale”.

Un sondaj realizat de Consiliul Investitorilor Străini arată că doar 35% dintre managerii companiilor care au răspuns mai vor să investească în România.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% după prima ședință de politică monetară din 2026
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% după prima ședință de politică monetară din 2026

Consiliul de Administraţie al BNR a decis în prima şedinţă de politică monetară din acest an, să menţină rata dobânzii cheie la nivelul de 6,50% pe an.

Este a doua cea mai mare putere economică din lume. China anunță că economia sa a crescut cu 5% în 2025, în ciuda lui Trump
Este a doua cea mai mare putere economică din lume. China anunță că economia sa a crescut cu 5% în 2025, în ciuda lui Trump

China a anunțat că economia sa a crescut cu 5% în 2025, atingând astfel ținta oficială a Beijingului, pe fondul creșterii economice stimulate de un excedent comercial record.

O țară care a făcut parte din Uniunea Sovietică are acum o economie în creștere: 3.220 de euro, PIB pe cap de locuitor
O țară care a făcut parte din Uniunea Sovietică are acum o economie în creștere: 3.220 de euro, PIB pe cap de locuitor

O țară care a făcut parte din blocul fostei Uniuni Sovietice are parte acum de un nivel de trai mai ridicat decât cel din perioada în care principalele decizii de guvernare erau luate de rușii de la Moscova.

Recomandări
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.