Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Comportamentul consumatorilor în ecommerce din ultimul an, cu Alexandru Niculescu, VP Operations eMAG

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cum a schimbat tehnologia operațiunile din ecommerce și evoluția comportamentului consumatorilor aflăm din discuția dintre Andrei Radu – CEO GPeC și prezentator ePlan by Stirileprotv.ro și Alexandru Niculescu, VP Operations eMAG.

Alexandru Niculescu, care are o experiență de 25 de ani în logistică, a vorbit, pentru început despre cum s-a schimbat în comportamentul consumatorilor în ultimii doi ani, dar și despre ceea ce ar putea să urmeze.

“2020 și 2021 au fost doi ani atipici. Ne amintim în 2020 primele două luni de la lockdown măsurile luate împotriva pandemiei. Atunci au crescut foarte mult vânzările de produse care i-au sprijinit pe clienți să poată muncii, să poată învața, să se poată educa de acasă. Tot în aceeași perioadă noi am venit în întâmpinarea clienților noștri care căutau soluții simple de livrare rapidă de produse precum băcănie, produse farmaceutice, dat fiind că accesul la magazine sau în afară casei era restrâns. De atunci și până acum am continuat să vedem că unele produse au continuat să se vândă la fel de bine, altele și-au schimbat evoluția. Am văzut, în aceste prime luni ale lui 2021, că acei clienți care au venit mai mult în online - dat fiind că online-ul a reușit în lunile de lockdown din 2020 să asigure ceea ce au avut nevoie clienții, livrare de produse diverse, livrare rapidă - au revenit și în 2021. Unii dintre ei cu nevoi de a continua să cumpere aceleași produse gen băcănie, gen farmaceutice, articole pentru copii. Alții, după ce și-au dotat casa cu mobilier, cu electrocasnice, și-au mai schimbat puțin consumul. Produsele auto, de exemplu, au scăzut mult în primele luni din 2020, au crescut în 2021. Au fost doi ani în care am văzut schimbări importante ale comportamentului de consum din partea clienților, am venit și noi în întâmpinarea clienților noștri lansând categorii noi și servicii noi, mă refer la livrarea Genius”, a spus Alexandru Niculescu.

El a precizat că este dificil să ofere acum cifre clare despre creștere, dar că se așteaptă la o creștere de două cifre procentuale.

Și, totuși, în ciuda creșterii din ultimii doi ani, piața de ecommerce din România este departe de a fi una matură, după cum spune Alexandru Niculescu.

Citește și
eplan
Trenduri in e-commerce și soluții privind plățile online cu Elena Gheorghe, Country Manager PayU România

“Cred că suntem departe de a fi o piață matură în România. Dacă ne uităm la piețe vestice sau piețe din Asia de Sud, gradul de penetrare al comerțului online dacă ne uităm ca proporție din comerț în întregime este considerabil mai mic. România este undeva de două trei ori mai mică la rata de pătrundere. Suntem departe de a fi o piață matură”, a menționat reprezentantul eMag.

 

Un hub logistic de 150 de milioane de euro

 

Alexandru Niculescu a vorbit și despre parcul industrial înființat la km 19 al Autostrăzii București Pitești, unde investiția se ridică la aproximativ 150 de milioane de euro.

“Ne-am făcut bine calculele. Am văzut oportunitatea. E în comuna Joița, la km 19 pe A1. Acolo, noi în 2018 noi am început un master plan logistic în trei faze principale. La început, în 2018, am deschis o primă clădire depozit de 125.000 de mp, dotată cu cele necesare pentru procesarea mărfii. O investiție de 65 de milioane de euro la vremea aia. Faza doi a acestui proiect se întâmplă acum în octombrie 2021, când a doua clădire de 128.000 de mp devine funcțională. Iar faza trei la care am început să lucrăm se numește robotizarea, automatizarea acestui al doilea depozit. Investiția în a doua clădire a fost de 47 de milioane de euro și 43 de milioane de euro investite în a treia fază, care va deveni funcțională complet în septembrie 2022, robotizarea acestui Hub. Practic, va fi vorba despre rafturi la înălțime, cu acces pietonal, cu o capacitate dublă față de ce am avut până acum instalată. Dar mai mult de atât, vorbim despre o premieră în depozitele din România, rafturi automatizate care vin cu marfă la om mai degrabă decât să meargă omul la raft și să ia marfă de acolo. Deci niște roboți care permit stocarea foarte densă a locațiilor de produse și care aduc locația pentru culegerea produsului din locație în vederea procesării comenzii”, a explicat Niculescu.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult