Zâmbetul perfect în doar 24 de ore. Cum funcționează restaurarea dentară
Your browser doesn't support HTML5 video.
E posibilă printr-un protocol rapid. Detalii la Doctor de bine. În aceeași ședință se fac toate manevrele chirurgicale.
Anca Rusu, medic chirurgie dento-alveolară: „În aceeași ședință au loc extracția dentară, inserarea de implanturi, urmate de o lucrare protetică fixă, în 24, maximum 48 de ore, în funcție de situație. Această lucrare este indicată atât pacienților fără dinți, fie purtători de proteză, fie pacienți care mai au dinți, dar nu sunt recuperabili, fie că au leziuni carioase foarte mari și boală parodontală avansată, care indică extracția dinților”.
În felul acesta, trauma chirurgicală devine limitată la câteva ore. Primiți anestezie o singură dată.
De ce e necesară, în următoarea etapă, lucrarea protetică fixă, dar provizorie și nu se poate monta direct una definitivă ne explică Monica Bratu, medic stomatolog.
Monica Bratu, medic stomatolog: „În etapa de coroane provizorii testăm estetica, testăm și funcția, adică masticația și fonația. Pacientul poate să meargă acasă să testeze coroanele dentare pe care le-am montat, să vadă ce bine se poate igieniza”.
De asemenea, în timpul mesei trebuie testată. Dacă sunt probleme, se pot face orice modificări până la varianta ușor de acceptat. Și când mâncați și când vorbiți.
Monica Bratu, medic stomatolog: „Coroanele de lungă durată sunt dintr-un material rezistent în timp, dar foarte important, dintr-um materia care nu îmbătrânește în cavitatea bucală, care este un mediu destul de ostil”.