Ministrul Educației: Diploma de doctor va conţine din acest an universitar un cod QR

62360767
Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat vineri că începând de anul acesta, în învăţământul superior, diploma de doctor va conţine un cod QR.  

Măsura va permite accesul la informaţii care vor facilita validarea şi conformitatea diplomelor direct în baza de date a Ministerului Educaţiei.

De asemnea, in anul universitar 2024-2025, toate actele de studii care se eliberează absolvenţilor vor fi întocmite în limbile română şi engleză şi vor fi însoţite de suplimentul la diplomă doar în format Europass.

„Această măsură va fi extinsă pentru toate actele de studii care se eliberează absolvenţilor învăţământului superior, indiferent de anul înmatriculării, începând din anul universitar 2024-2025. Sunt prevederile unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat astăzi în consultare publică de Ministerul Educaţiei", a scris Deca pe Facebook.

Potrivit proiectului, în anul universitar 2023 - 2024 actele de studii care se eliberează absolvenţilor învăţământului superior sunt însoţite de suplimentul la diplomă şi suplimentul Europass la diplomă, ale căror modele sunt prevăzute în Hotărârile de guvern aflate în vigoare.

„Începând cu anul universitar 2024 - 2025, actele de studii care se eliberează absolvenţilor învăţământului superior, indiferent de anul înmatriculării, sunt însoţite doar de suplimentul la diplomă în format Europass", prevede proiectul.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62417288
Ministerul Educației avertizează părinții care își educă acasă copiii că riscă ani grei de închisoare

Ministerul Educației le-a pus gând rău celor care își educă fetițele și băieții acasă.

62416968
Statul dă 15 lei pe elev pentru o masă caldă la școală, inclusiv pentru a promova „igiena muncii intelectuale”

Programul „Masă Sănătoasă", a fost adoptat prin Hotărâre de Guvern și este o continuare a meselor calde de care s-au bucurat în jur de 180.000 de copii.  

61953732
Ministerul Educației se laudă cu programul Masa Caldă plătit din banii autorităților locale

Ministerul Educaţiei a anunțat că Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre care asigură cadrul legislativ pentru extinderea programului „Masă sănătoasă” la 1.000 de unităţi de învăţământ, în acest an.   

Recomandări
Luca niculescu protv poza
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.