Cum scăpăm de dependența de orice fel. Putem folosi ”regula celor 15 minute”

×
Publicitate

Mi-e pofta să fumez, să beau o bere, mi-e poftă de ceva dulce, de ceva bun de mâncare și imediat ce apare pofta mi-o și îndeplinesc.

Așa îmi învăț creierul să facă un tipar. Obțin puțin confort după ceva dulce, după o bere, după o țigară. Tiparul se numește dependență. Cum îl spargem? Și ce ar trebui să știe inclusiv adolescenții?

Vreau dulciuri, ceva bun, alcool sau țigări, ca să mă calmez puțin. Aceasta este ecuația dependeței de orice fel de substanță.

Este o ecuație pe care trebuie să o înțelegem de la vârste fragede, ca să o putem evita. 

Sau în drum spre casă începe să apară nevoia de relaxare, pe care, prin repetiție, mulți o asociază cu pofta de alcool, mâncare, dulciuri ori țigări.

Citește și
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală

Asocierea stres sau, dimpotrivă, relaxare cu orice fel de substanță creează în creier un tipar. Acest tipar se numește dependență.

Bogdana Burscu, psiholog: „Cei mai mulți au ideea asta despre ei sau se blamează că nu au voință și undeva se resemnează. Altora le este foarte frică că n-o să reușească să se lase și atunci renunță.”

Despre acest tipar ar trebui să le spuneți inclusiv adolescenților.

Din fericire, așa cum s-a creat, un tipar se și distruge.

Viorel Roman, psiholog: „Asta trebuie să îi transmiți creierului, că tu poți să să treci peste acel moment și fară substanță. Nu distrugi un circuit cerebral deja format ci inceci să creezi unul nou.”

15 minute durează pofta extremă, apoi, fiziologia umană o face să descrească. Ulterior, dispare în mod natural. Dacă depășiți cele 15 minute e primul pas pentru a crea un tipar de confort fără substanțe.

Viorel Roman, psiholog: „Nu poți să ștergi din creier ceva care s-a format în ani de zile, ci să creezi un răspuns alternativ, pe care creierul îl învață după o perioadă suficient de lungă. Comportamentul nou merită o circumvoluțiune nouă.”

Așa începe vindecarea unei dependențe. În proces, e utilă prezența unui psiholog.

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală

Fară produse lactate fermentate - după intervenții chirurgicale la nivelul cavitații orale. Aceasta deoarece bacteriile, bune de altfel, pot produce tulburări în vindecarea rănilor.

Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină
Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină

La începutul sarcinii, tiroida fetală nu funcționează. Pentru o bună dezvoltare a fătului, acesta trebuie să ia hormonii tiroidieni de la mamă. Dacă mama are o problemă, și el suferă.

CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși
CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși

CSID. Ne palpăm ganglionii în zona gâtului, axilă ori inghinal. Vom descoperi formațiuni ovalare, care reacționează ușor la orice infecție localizată. Şi vă recomandăm să îi palpaţi când sunteţi la duş.

Recomandări
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.