CSID. Prevenția pentru cancerul la sân este și colectivă. Care este explicația

×
Publicitate

O persoană diagnosticată cu nodul la sân... conduce la medic, pentru verificare, toate colegele alături de care lucrează. O arată statistici pe care le vom detalia în minutele următoare.

 

Vă mai spunem înainte că, dincolo de calea excelentă de prevenție, și fereastra de timp pentru acest control e generoasă. În medie și în cazuri obișnuite, un nodul ajunge la doi centimetri în aproximativ doi ani. Detaliile, în emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?”


Dr. Cristian Viișoreanu, medic chirurgie oncologică: „De cele mai multe ori, când e diagnosticată o persoană într-o colectivitate, celelalte din jur conştientizează, vin la control şi în funcţie de vârstă primesc investigaţii corespunzătoare, până la 40 de ani ecografia, după 40 investigaţia cea mai bună e mamografia, secondat de ecografie, nu se exclud cele două investigaţii. Un sân mai mare are un risc mai mare faţă de un sân mai mic? Răspunsul e da, pentru că există mai mult țesut mamar, deci riscul de a face un cancer de sân e mai mare, peste care vin ceilalţi factori de risc. De obicei, un nodul de sân are nevoie de aproximativ doi ani să se dezvolte”

În acest timp, investigațiile imagistice, de control, anuale, pot să descopere leziuni de 4-5 milimetri. De aceea, investigaţiile regulate înseamnă prevenţie.

Citește și
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală

Dr. Cristian Viișoreanu, medic chirurgie oncologică: „Mai am o mulţime de cazuri cu ecografii - toţi am văzut un fulger – structura sânului se întrerupe, structura glandulară, ecografic, ca un fulger. Acolo se ridică suspiciunea.
O astfel de leziune care are 2 mm în lungime şi 5-6 în înălţime, faptul că s-a dezvoltat pe vertical ridică suspiciuni, ecografic apelăm şi la mamografie. La RMN o astfel de leziune abia se vede, aşa că mergem să operăm cazul”.

Eliminarea chirurgicală e urmată de examen anatomo-patologic, arată diagnosticul corect. Practic, se elimină boala.

Dr. Cristian Viișoreanu, medic chirurgie oncologică: „Stadiul bolii o dă dimensiunea tumorii, starea ganglionilor şi problemele din organele interne. Dacă nu scanăm organele intervene nu putem stadializa”

Scanarea organelor interne înseamnă CT cerebral, RMN torace, CT abdomen, CT pelvis. De ce şi creierul este investigat?

Dr. Cristian Viișoreanu, medic chirurgie oncologică: „E o zonă unde poate să ajungă o celulă tumorală şi, din păcate, tratamentele sistemice citostatice nu prea ajung acolo. Are o barieră hematoencefalică care nu lasă să treacă orice, dar din păcate tumora trece. Până să te apuci să pui diagnostic poate să treacă şi o lună.”

O lună nu are importanță în evoluţia unui nodul malign. Descoperit la timp, este perfect tratabil.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală

Fară produse lactate fermentate - după intervenții chirurgicale la nivelul cavitații orale. Aceasta deoarece bacteriile, bune de altfel, pot produce tulburări în vindecarea rănilor.

Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină
Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină

La începutul sarcinii, tiroida fetală nu funcționează. Pentru o bună dezvoltare a fătului, acesta trebuie să ia hormonii tiroidieni de la mamă. Dacă mama are o problemă, și el suferă.

CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși
CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși

CSID. Ne palpăm ganglionii în zona gâtului, axilă ori inghinal. Vom descoperi formațiuni ovalare, care reacționează ușor la orice infecție localizată. Şi vă recomandăm să îi palpaţi când sunteţi la duş.

Recomandări
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă
Noi pârtii și stațiuni montane în România. Strategia Guvernului pentru modernizarea și promovarea turismului de iarnă

Pe fondul unui sezon de schi imprevizibil din pricina schimbărilor climatice, România își propune să investească în extinderea și modernizarea domeniilor schiabile. 

România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen
România riscă să piardă 231 de milioane de euro din PNRR. Ilie Bolojan se va întâlni joi cu Ursula von der Leyen

Ar fi un miracol ca România să mai salveze banii din PNRR pentru reforma pensiilor magistraților.

Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei
Mii de metri cubi de lemn tăiat ilegal, descoperiți în depozite din jurul Capitalei. Prejudicii de aproape 2 milioane de lei

Fenomenul furtului de lemn din pădurile României pare de neoprit. Peste 3.500 de metri cubi de lemn tăiați ilegal au fost descoperiți într-o singură lună la controalele făcute de Garda Forestieră.