Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bacalaureat 2024. Peste 134.000 de candidați sunt așteptați să dea „examenul maturității”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Luni (1 iulie) începe examenul de Bacalaureat la care sunt așteptați să se prezinte peste 134.000 de candidați.

Prima probă este la limba și literatura română, așa că, pe ultima sută de metri, elevii au recapitulat gramatica și principalele opere literare.

Examenul de Bacalaureat se desfașoară între 1 și 5 iulie. Prima probă, cea de limba și literatura română, începe la ora 9, însă accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8:30.

Potrivit Ministerului Educației, peste 134.000 de liceeni vor trece prin emoțiile examenului de Bacalaureat, în această sesiune. Sunt cei care s-au înscris, pentru că, în realitate, ar trebui să fie mult mai mulți. Însă 60.000 de elevi din această generație au abandonat școala pe parcurs.

Rezultatele vor fi afișate pe 8 iulie

Următoarele examene sunt programate marți, 2 iulie, la Matematică sau Istorie, apoi pe 4 iulie - proba la alegere a profilului și, într-un final, pe 5 iulie, acolo unde este cazul, proba la limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 8 iulie.

Citește și
bacalaureat examen test elevi scoala evaluare
Bacalaureat 2024. Restricțiile din sala de examen: Reguli pe care trebuie să le respecte elevii

Bacalaureatul sau "examenul maturității" este trăit cu emoții intense de absolvenții de liceu. În funcție de notele obținute, pot prinde un loc mai bun, eventual fără taxă, la facultățile pe care și le doresc.

Inclusiv Nicușor Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal i-a încurajat pe liceenii care se pregătesc pentru Bacalaureat.

Nicușor Stanciu, căpitanul echipei naționale de fotbal: „Pentru o parte dintre tinerii noștri suporteri urmează cel mai important examen de până acum, Bacalaureatul. Vă urăm mult succes, să fiți inspirați și să luați note cât mai mari”.

Pe durata probelor, toate sălile de examen vor fi supravegheate audio-video.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult