Video. Trei persoane care consumau alcool și nu purtau mască, luate pe sus de polițiști în Gara de Nord din Capitală

62163719
StirilePROTV

Doi bărbaţi şi o femeie care nu purtau mască de protecţie şi consumau alcool pe stradă, aşezaţi pe o bordură în zona Gării de Nord din Capitală, au fost încătuşaţi şi luaţi pe sus de poliţişti, scrie News.ro. 

Un film realizat cu momentul încătuşării celor trei stârnind reacţii aprinse pe reţelele de socializare. Sindicatul Europol anunţă că cei trei au fost duşi la secţie şi amendaţi şi precizează că acţiunea poliţiştilor a avut loc după ce cele trei persoane au devenit agresive.

În imaginile filmate şi publicate pe Facebook de un martor la incidentul care s-a produs vineri după-amiază, în zona Gării de Nord din Bucureşti, se vede mai întâi cum un bărbat este pus la pământ, iar un poliţist încearcă să îl imobilizeze, în timp ce un alt bărbat şi o femeie strigă către oamenii legii, iar femeia, care ţine în mână un pet, îndreaptă recipientul cu bere ca şi cum ar vrea să îl arunce către un poliţist. În acel moment, şi femeia este pusă la pământ şi târâtă, pe asfalt, către trotuar. În final, cei trei sunt ridicaţi şi băgaţi în autospeciala Poliţiei.

"Mai ţineţi minte cum era Gara de Nord acum 20 de ani? Melancolici după „reputaţia” din trecut a Gării de Nord, acolo unde zeci de oameni ai străzi îşi făceau veacul, cu mult alcool, droguri, seringi la fiecare colţ, dar şi unde cei mai mulţi călători aveau şanse mari să fie agresaţi, tâlhăriţi sau deposedaţi de telefoane sau portofele, 2 bărbaţi şi o femeie au vrut să retrăiască acele vremuri cu sticlele de alcool aşezate pe bordura trotuarului de acces spre peroane", arată Sindicatul Europol, într-o postare pe Facebook..

Sindicatul Poliţiştilor Europeni - Europol explică faptul că cei trei deveniseră agresivi.

Citește și
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

"Chiar dacă li s-a atras atenţia în primă instanţă de către echipajul de poliţie, aceştia nu numai că au continuat să facă scandal, dar au recurs la injurii şi au provocat un adevărat scandal. În mod evident, au refuzat să se legitimeze şi au devenit agresivi, motiv pentru care colegii noştri au fost nevoiţi să le facă cunoştinţă cu asfaltul, pentru a putea să îi imobilizeze şi să le aplice cătuşele”, susţin sindicaliştii din poliţie.

Aceştia precizează că cei trei au fost duşi la secţia de Poliţie şi sancţionaţi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, dar şi pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, suma totală a amenzilor fiind de 4.600 de lei.

Postarea cu momentul încătuşării celor trei a stârnit reacţii aprinse pe reţeaua socială, unii acuzând Poliţia de brutalitate excesivă, în timp ce alţii au atras atenţia asupra faptului că legile trebuie respectate pentru toţi, iar în alte ţări civilizate forţele de ordine reacţionează în acest fel în faţa celor care nu respectă legea şi devin recalcitranţi.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.