Vești bune pentru români. Facturile la gaz ar putea să scadă foarte curând

×
Publicitate

După o lungă perioadă de creșteri de prețuri în domeniul energiei, vin și vești bune. Facturile la gaz ar putea scădea chiar de luna viitoare, a declarat vicepreședintele Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei.

Oficialul spune că producția internă de gaze ar putea acoperi mai mult din consumul populației, față de anul trecut, iar tarifele internaționale sunt și ele în scădere. Prin urmare, și prețul gazului din facturi ar putea fi sub cel plafonat, de 31 de bani.

Începând din primăvara anului trecut, gazele din producția internă au prețul plafonat la 150 de lei pe mwh pentru furnizori. Apoi, prețul pentru consumul casnic, a fost plafonat la 31 de bani pe kwh, adică 310 lei pe mwh, cu toate taxele incluse. Însă facturile la gaz ar putea scădea chiar de lună viitoare, sub acest plafon, spune vicepreședintele ANRE.

Zoltan Nagy, vicepreședinte ANRE: „Având în vedere că anul trecut o parte din cantitățile de gaze naturale din producția internă au fost deja contractate la un anumit preț, prețuri mai mari decât acele prețuri de 150 prevăzute în odonanță, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru producătorii de energie termică, coșul prețului de gaz a fost diferit. În acest moment, probabil că vor fi alocate cantități mult mai mari la 150 de lei. Toate aceste lucruri pot rezulta un preț sub acel 31 sau 37 de bani prevăzut în ordonanța de urgență 27.”

Cu alte cuvinte, producția internă ar putea acoperi mai mult din consumul casnic, poate chiar integral, deci la un preț mai bun. Oricum, și prețul gazului european a fost în scădere în ultima perioadă și a coborât la sub 50 de euro pe mwh, adică la jumătate față de acum un an.

Citește și
Măsurile premierului Ilie Bolojan, lăudate de vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale
Măsurile premierului Ilie Bolojan, lăudate de vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale

Prețurile finale vor fi decise însă de producători, nu de stat, iar unul dintre furnizori a transmis deja un preț sub plafonul de 31 de bani pe kwh.

În factură, prețul gazului este doar aproximativ 60%. Restul reprezintă alte tarife și taxe, inclusiv costul de furnizare. Însă dacă scade prețul gazului, furnizorii trebuie și ei să reducă facturile.

Dana Dărăban, director ACUE: Costul de furnizare, efectiv cât își pune furnizorul, este plafonat. Dacă avem la achiziție o reducere de preț, implicit toată valoarea facturii s-ar reduce, pentru că scade ponderea prețului cu achiziția mărfii.”

În același timp, însă, ANRE ar urma să decidă luna viitoare o majorare a tarifelor de distribuție și transport atât pentru gaze, cât și pentru energie electrică. Deși acestea se ajustează în mod normal anual, în fucție de mai multe factori, inclusiv inflația, în 2022, pe fondul crizei energetice și a creșterilor mari de prețuri, tarifele de distribuție și transport au fost înghețate. Instituția nu a anunțat însă și cu cât vor crește, pentru că momentan se fac analize. În aceste condiții, rămâne de văzut cât de mult vor putea scădea facturile la gaz. Cert este însă că nu vor crește cu siguranță, pentru că prețurile plafonate, și pentru gaz, și pentru electricitate, rămân valabile până în 2025.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT FIFA, prima reacție despre participarea Iranului la Mondialul din SUA
NEWS ALERT FIFA, prima reacție despre participarea Iranului la Mondialul din SUA
Citește și...
Măsurile premierului Ilie Bolojan, lăudate de vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale
Măsurile premierului Ilie Bolojan, lăudate de vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale

Vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, Antonella Bassani, a declarat că măsurile luate de Guvernul din România pentru stabilizarea finanţelor publice ”dau rezultate”. 

Prețurile gazelor au explodat. Creștere de 93% în Marea Britanie. România afectată inevitabil. Bursele europene în picaj
Prețurile gazelor au explodat. Creștere de 93% în Marea Britanie. România afectată inevitabil. Bursele europene în picaj

Prețurile gazelor în Marea Britanie au crescut cu 93% de la începutul războiului cu Iranul, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul impactului conflictului asupra piețelor și al temerilor investitorilor și traderilor.

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: „Trebuie să avem un buget realist. Nu ne permitem derapaje”
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: „Trebuie să avem un buget realist. Nu ne permitem derapaje”

Bugetul pe 2026 este construit pe investiții record și fonduri europene, reflectând responsabilitate și echilibru, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Recomandări
Război în Iran, ziua a patra. Israelul anunţă că a atacat preşedinţia şi Consiliul de Securitate de la Teheran
Război în Iran, ziua a patra. Israelul anunţă că a atacat preşedinţia şi Consiliul de Securitate de la Teheran

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Procurorul general al României: În ultimii doi ani țara a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid
Procurorul general al României: În ultimii doi ani țara a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid

Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că în ultimii doi ani România a fost expusă unor forme tot mai sofisticate de atac hibrid, printre care campanii de dezinformare, manipulare constantă în mediul online. 

Activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai și Abu Dhabi s-a reluat parțial. Mesajul MAE pentru români
Activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai și Abu Dhabi s-a reluat parțial. Mesajul MAE pentru români

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români aflați în Emiratele Arabe Unite că activitatea pe aeroporturile internaționale din Dubai (DXB) și Abu Dhabi s-a reluat doar parțial.