Unul dintre obiectivele importante ale Ungariei vizează România. „Este interesul întregii naţiuni”

Peter Szijjarto
AFP

Aderarea României la Schengen este unul dintre obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene, a anunțat ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó.

 

Acesta a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că Ungaria va face tot ce îi stă în putinţă pentru realizarea acestui obiectiv.

"Unul din obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene este ca România să obţină statutul de membru al zonei Schengen. Este şi interesul naţional al Ungariei şi este interesul întregii naţiuni (...). De-a lungul graniţei româno-maghiare există 10 puncte de trecere a frontierei care pot fi folosite doar o dată pe săptămână de cetăţenii din cele două ţări, pentru că dumneavoastră nu sunteţi stat membru Schengen. Odată ce aţi intrat în Schengen, imediat putem avea o legătură mai strânsă între cetăţenii noştri, iar traiul de-a lungul graniţelor va primi un nou sens, comunităţile transfrontaliere vor primi un nou sens şi noi posibilităţi, motiv pentru care noi vom face tot ce ţine de noi ca să vă puneţi alătura zonei Schengen", a declarat ministrul Péter Szijjártó.

În privinţa aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ministrul ungar a arătat că ţara sa susţine acest deziderat al Chişinăului şi că îi va oferi toată susţinerea pentru a progresa pe cale integrării.

"Susţinem la maxim tendinţele de aderare a Republicii Moldova. Există o colaborare strânsă între cele două ţări la nivel politic, economic. Tehnic oferim toată susţinerea pentru Republica Moldova în aşa fel încât, cât mai repede şi în paşi cât mai mari, să progreseze pe calea integrării", a afirmat oficialul guvernului de la Budapesta.

Citește și
Telecabina Sinaia
Vântul puternic a oprit telecabinele în Sinaia. Turiștii urcă doar până la cota 1400

Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, a participat, luni seara, la Târgu Mureş, la un forum politic, alături de preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Vântul puternic a oprit telecabinele în Sinaia. Turiștii urcă doar până la cota 1400
Vântul puternic a oprit telecabinele în Sinaia. Turiștii urcă doar până la cota 1400

Turiştii aflaţi pe Valea Prahovei pot urca, sâmbătă, cu instalaţiile de transport pe cablu doar până la cota 1400 din Bucegi.

Invazie de turiști într-o stațiune din România. Poliția a blocat drumul și îi mai lasă să ajungă doar pe cei cazați
Invazie de turiști într-o stațiune din România. Poliția a blocat drumul și îi mai lasă să ajungă doar pe cei cazați

Poliţia judeţeană Gorj anunţă, sâmbătă, că au fost instituite restricţii de circulaţie pe drumul care duce către staţiunea Rânca.

România a pregătit un avion care va transporta la Paris şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana
România a pregătit un avion care va transporta la Paris şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana

Ministrul Apărării, Radu Mituţă, anunţă, vineri, că, în urma deciziei CNSU, o aeronavă militară este pregătită să decoleze pentru a transporta, de la Lausanne spre Paris, şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana.

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

VIDEO. Avalanșă de proporții la Bâlea Lac. Cum au declanșat-o doi schiori
VIDEO. Avalanșă de proporții la Bâlea Lac. Cum au declanșat-o doi schiori

O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs, vineri, în zona Bâlea Lac din Munţii Făgăraş, fiind declanşată accidental de doi schiori, care au reuşit totuşi să scape nevătămaţi, au anunţat reprezentanţii serviciului Salvamont Sibiu.