Un bărbat din Cluj a furat mai multe reptile dintr-un vivariu. Care este prejudiciul

furt vivariu
stiridecluj.ro

Un bărbat de 35 de ani a furat mai multe reptile dintr-un vivariu din Cluj-Napoca, printre care şi un şarpe Boa Curcubeu, el fiind prins în flagrant de către poliţişti.

"Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, Compartimentul Investigaţii Criminale, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat de 35 de ani, din comuna Floreşti, bănuit de sustragerea de reptile. Astfel, sub pretextul achiziţionării a doi şerpi, persoana vătămată şi poliţiştii s-au deplasat la domiciliul bărbatului şi au identificat un şarpe Boa Curcubeu, acesta fiind cel sustras dintr-un vivariu din Cluj-Napoca. De asemenea, au identificat şi un încălzitor pentru reptile, care, de asemenea, ar fi fost sustras din incinta vivariului", se arată într-un comunicat trimis, duminică, de IPJ Cluj.

Potrivit poliţiştilor, prejudiciul este de 1.700 de lei, transmite Agerpres.

"Conform investigaţiilor efectuate, în perioada decembrie 2019 - februarie 2020, cel în cauză ar fi profitat de lucrările de modernizare care se efectuau în clădirea respectivă şi ar fi pătruns fără drept în vivariu de unde ar fi sustras un şarpe de porumb - Corn snake, o şopârlă Gecko Crested, un şarpe Boa Curcubeu şi un încălzitor pentru reptile, cauzând un prejudiciu total de circa 1.700 de lei. În urma acţiunii flagrante, s-a reuşit recuperarea şarpelui Boa şi a încălzitorului pentru reptile, în valoare de 1.100 de lei", se mai arată în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru furt calificat.

Citește și
Jaf în câteva minute la case de pariuri din București. Cum operau hoții
Jaf în câteva secunde la case de pariuri din București. Cum operau hoții. VIDEO

"În sarcina bărbatului au fost reţinute 4 acte materiale de sustragere. În urma celor constatate, bărbatul a fost condus la sediul unităţii de poliţie. În baza probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut 24 de ore pe bărbat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată", mai menţionează sursa citată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Citește și...
Doi copii de 12 ani din Miercurea Ciuc, amenințati cu briceagul. Atacatorii au 10 ani
Doi copii de 12 ani din Miercurea Ciuc, amenințati cu briceagul. Atacatorii au 10 ani

Doi copii în vârstă de zece ani sunt cercetaţi de poliţie, după ce duminică, la Miercurea Ciuc, i-au ameninţat cu briceagul şi i-au deposedat de patru, respectiv cinci lei, pe doi copii de 12 ani.

Jaf în câteva secunde la case de pariuri din București. Cum operau hoții. VIDEO
Jaf în câteva secunde la case de pariuri din București. Cum operau hoții. VIDEO

Cinci persoane au fost reținute, sâmbătă seară, în urma perchezițiilor efectuate dimineață la adresele unor indivizi bănuiți de săvârșirea unor furturi din agenții de pariuri.

Percheziții de amploare la persoane bănuite de furt din agenții de pariuri. Prejudiciul uriaș
Percheziții de amploare la persoane bănuite de furt din agenții de pariuri. Prejudiciul uriaș

Percheziţii la persoane bănuite de furt din agenţii de pariuri.

Banda de români care a terorizat băncile din SUA. Cum au jefuit milioane de dolari fără să plece din ţară
Banda de români care a terorizat băncile din SUA. Cum au jefuit milioane de dolari fără să plece din ţară

Anchetatorii braşoveni au colaborat cu celebrul US Secret Service ca să prindă o grupare de crimă organizată specializată în fraude bancare.

Recomandări
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru

Sunt multe mașini de lux în România, fără ca proprietarii să poată justifica sursa banilor cu care le-au cumpărat.

Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani
Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani

Este ger de crapă pietrele în Moldova. În județul Botoșani au fost minus 16 grade Celsius, iar la Iași minus 14. Și în Delta Dunării, la Mahmudia, au fost minus 11 grade, cea mai mică temperatură din ultimii 14 ani.

Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri
Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri

Numărul românilor care plătesc asigurarea de sănătate (CASS) a crescut în ultimele luni ca urmare a modificărilor legislative.