Tragedie provocată de un calorifer electric într-un bloc din Slatina. Un bărbat de 53 de ani a fost găsit fără viață

Autospeciala de pompieri si ambulanta SMURD
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Slatina a murit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică după ce în garsoniera în care se afla a izbucnit un incendiu.

El a fost găsit în stop cardiorespirator, cu arsuri pe 30% din suprafaţa corpului şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la un calorifer electric.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat că, în cursul de nopţii de sâmbătă spre duminică, pompierii Detaşamentului Slatina au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, o autospecială de stingere, cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD la un incendiu izbucnit la o garsonieră situată la etajul trei al unui bloc de pe strada Drăgăneşti, din municipiul Slatina.

De asemenea, în sprijin s-a deplasat şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Bărbatul a fost găsit cu arsuri pe corp

„Un bărbat în vârstă de 53 de ani, aflat în locuinţa afectată de incendiu, a fost găsit în stop cardio respirator, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului. S-au efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat favorabil, medicul de pe ambulanţă declarând decesul acestuia. Alte cinci persoane s-au autoevacuat”, au anunţat pompierii.

Citește și
Tânărul de 25 de ani, internat la Spitalul Județean Buzău, ar fi murit din cauza unui cheag de sânge
Tânărul de 25 de ani, internat la Spitalul Județean Buzău, ar fi murit din cauza unui cheag de sânge. Ancheta continuă

În urma incendiului au ars bunurile din interiorul garsonierei.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un calorifer electric.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Tânărul de 25 de ani, internat la Spitalul Județean Buzău, ar fi murit din cauza unui cheag de sânge. Ancheta continuă
Tânărul de 25 de ani, internat la Spitalul Județean Buzău, ar fi murit din cauza unui cheag de sânge. Ancheta continuă

Tânărul de 25 de ani cu o fractură de femur, internat la Spitalul Județean Buzău, ar fi murit din cauza unui cheag de sânge care ar fi blocat o arteră pulmonară, spun surse medicale.

Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii
Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii

Jumătate de țară este sub un strat consistent de zăpadă. Mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat.

Accident grav în Dolj. O femeie a murit, iar alta a ajuns la spital după ce au fost lovite de o mașină
Accident grav în Dolj. O femeie a murit, iar alta a ajuns la spital după ce au fost lovite de o mașină

O femeie a murit, iar alta a ajuns la spital după ce au fost lovite de o mașină pe un drum național din județul Dolj. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii
Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii

Jumătate de țară este sub un strat consistent de zăpadă. Mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.