Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tânăr prins la volan drogat și fără permis, pentru a patra oară. Acasă are 2 copii mici

Your browser doesn't support HTML5 video.

Drogat și fără permis la volan, așa a fost prins de polițiști, pentru a patra oară, un tânăr de 28 de ani din Târgoviște.

Spre deosebire de celalalte împrejurări, acum a ajuns în arest. Nu s-a opus, ba chiar s-a lăudat că circulă așa de ani buni, fără a provoca vreun incident. Bărbatul a fost oprit în trafic întâmplător, luni seară, pe drumul dintre Târgoviște și Găești. Polițiștii care i-au cerut documentele și-au dat seama că se află în fața unui client mai vechi. Îi știu foarte bine povestea. Este căsătorit, are doi copii mici și este cercetat pentru mai multe infracțiuni comise la volan.

Ana Maria Liță, purtător de cuvânt IPJ Dâmbovița: „Conducea un autovehicul pe raza localității Dumbrava, în timp ce se afla sub influența unor substanțe psihoactive. Cel în cauză nu poseda permis de conducere."

Șirul fărădelegilor a început acum trei ani. Atunci a fost prins prima oară șofând fără permis auto. Cum cercetările durează, iar condamnarea părea o amenințare îndepărtată, tânărul a repetat infracțiunea.

Așa s-a ales cu alte trei dosare penale. De data aceasta, i-a convins pe anchetatori să ia măsuri mai severe.

Citește și
Politie
Un șofer drogat care a făcut un accident a refuzat să se oprească la semnalul polițiștilor. Și-a continuat drumul cu un taxi

Prins a patra oară conducând fără permis, dar și sub influența substanțelor interzise, individul de 28 de ani a fost încătușat de polițiști și dus în arestul Poliției Dâmbovița.

A fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, iar dacă va fi găsit vinovat riscă să își petreacă următorii ani în spatele gratiilor.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult