Două izvoare tămăduitoare care atrăgeau turişti în Băile Herculane au secat după ce un investitor local a forat în zonă

×
Codul embed a fost copiat

Staţiunea Băile Herculane, aflată în paragină de trei decenii, mai primeşte o lovitură! Două dintre izvoarele tămăduitoare care atrăgeau turişti au secat.

Apele vindecătoare au fost afectate de forajele făcute de o persoană privată care încerca să capteze apa geotermală pentru o piscină.

Cele două izvoare cu apă termală, care atrăgeau turişti în Băile Herculane au încetat să mai curgă acum câteva zile. Oamenii le căutau pentru proprietățile lor tămăduitoare. Apa ar fi fost bună pentru afecțiuni la stomac și la ochi.

Localnicii spun că izvoarele au secat după ce un investitor local a forat în zonă.

Localnică:
„Turiștii de peste drum au strigat: băi, ce ai făcut că s-a oprit apa la izvoare?!”

Și autoritățile locale indică drept cauză același foraj. Săpăturile - spun cei din consiliul județean - au fost începute acum o săptămână și au mers până la 120 de metri adâncime.

Doru Cosei, Consilier Județean:
„Când a început să curgă apă în izvorul de la Venera, izvorul de ochi s-a oprit în a mai curge”.

Oamenii spun că investitorul care a făcut forajul a mai încercat să extragă apă din zona izvoarelor și acum 8 ani. Atunci compania Herculane SA - care administra apele vindecătoare din stațiune - a reușit să oprească lucrarea.

Daniel Pușcaș, Administrator Judiciar Herculane:
„Noi l-am oprit, oamenii au făcut scandal, acum nemaifiind noi, a continuat forajul. Primăria nu a luat nicio măsură, primarul a semnat autorizația.”

Dorinel Iacob, Consilier al Primarului din Băile Herculane:
„Nu au avut aviz de la autorităţile locale, au forat, au primit amendă, iar în avizul de la ANRM acum spune continuitate, care era ilegală la vremea respectivă, ceva nu bate.”

Reprezentantul societății care a făcut forajul nu a putut fi contactat pentru a comenta situația.

Directorul Agenției Naționale a Resurselor Minerale a transmis - în schimb - că lucrarea făcută nu ar fi avut vreo legătură cu secarea izvoarelor.

Adriana Petcu, Directul Agenției Naționale a Resurselor Minerale:
„Fondul secetei este cauza principală a diminuării și secării. Toată lumea speculează acum pe acel foraj, cu aviz, de altfel, dar avea obliația să anunțe și să închidă, a fost deja controlat și s-au dispus măsuri urgenţe de închidere a forajului, a fost o coincidentă deschiderea forajului”.

Activitatea băilor unde ajungea apa din forajul nou făcut a fost sistată pentru moment.

Citește și
cozi taxe
Sute de români au așteptat la cozi, în frig, pentru a-și plăti dările la stat. Suma uriașă strânsă în câteva ore la Timișoara
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Sute de români au așteptat la cozi, în frig, pentru a-și plăti dările la stat. Suma uriașă strânsă în câteva ore la Timișoara
Sute de români au așteptat la cozi, în frig, pentru a-și plăti dările la stat. Suma uriașă strânsă în câteva ore la Timișoara

Pentru multe orașe din țară, luni este prima zi de plată a impozitelor, iar la ghișee s-au format cozi! Sunt oameni care s-au așezat la rând chiar înainte de începerea programului, deși taxele pot fi achitate și online.

Un copil de 12 ani din Arad, prins la volanul unei mașini furate după o urmărire în trafic. Băiatul a condus în trei județe
Un copil de 12 ani din Arad, prins la volanul unei mașini furate după o urmărire în trafic. Băiatul a condus în trei județe

Un băiat de 12 ani din Chişineu-Criş, judeţul Arad, a fost prins de poliţişti din judeţele Hunedoara şi Arad în timp ce conducea un autoturism pe care îl furase din judeţul Sibiu.

Apel către Comisia Europeană: PSD şi ministrul Justiţiei sunt acuzaţi de intimidarea jurnaliştilor de investigaţie
Apel către Comisia Europeană: PSD şi ministrul Justiţiei sunt acuzaţi de intimidarea jurnaliştilor de investigaţie

Nouă organizaţii au sesizat Comisia Europeană în legătură cu intimidarea jurnalistei Emilia Şercan şi a redacţiei Recorder.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.