Sentința primită de băiatul din Pitești care și-a ucis tatăl, i-a ascuns cadavrul sub haine și a continuat să petreacă

crima pitesti
StirilePROTV

Băiatul în vârstă de 16 ani care și-a ucis tatăl, un om de afaceri din Pitești, în februarie 2023, cu un cuțit de bucătărie a fost condamnat la opt ani de internare într-un centru de detenție.

Crima s-a întâmplat în noaptea de 26 spre 27 februarie 2023, în casa tatălui său, după un conflict spontant între cei doi. În iunie 2023 a fost gata rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, iar băiatul a fost trimis în judecată pentru omor în varianta violenței în familie. Pe 8 februarie 2024, adolescentul a primit condamnarea, potrivit Jurnalul de Argeș.

Părinții acestuia erau divorțați, el locuind alternativ la amândoi.

„Din luna octombrie 2022 inculpatul a descoperit „cristalul”, un drog de tip MMC, cunoscut şi sub denumirea de „ciob”, şi, dacă la început priza 1,2 sau maxim 3 gr pe zi, începând cu luna februarie 2023, din cauza toleranţei căpătate, a ajuns să consume cantităţi mult mai mari, care începeau de la 5 grame. Inculpatul consuma substanţele fie singur, la locuinţele părinţilor săi, când aceştia nu erau acasă, fie împreună cu prietenii, cu prilejul unor petreceri pe care le organiza la domiciliul părinţilor sau în apartamente închiriate. Drogurile erau procurate de la diferiţi dealeri”, se arată în rechizitoriu.

Părinții au aflat că fiul lor consuma droguri și că avea datorii din această cauză. La începutul lunii februarie 2023, băiatul a furat bani din locuința mamei pentru substanțe interzise, iar femeia i-a cerut să plece. Din acel moment a locuit mai mult la tatăl său, în Pitești.

Citește și
Sofer cu masina pe partie
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul

Pe 26 februarie, mama a plecat într-o vacanță în Turcia și a stabilit cu tatăl băiatului ca minorul să rămână în locuința lui.

„Inculpatul, conform programului obişnuit, a continuat să consume substanţe stupefiante, atât la domiciliul tatălui său, cât şi la locuinţa mamei sale, acolo unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, anterior comiterii faptei, a organizat o petrecere la care au participat mai mulţi prieteni”, spun anchetatorii.

Femeia a avut o discuție contradictorie la telefon cu fostul soț și a insistat ca băiatul să revină la domiciliul lui în cursul serii de duminică, 26 februarie. Adolescentul s-a întors acasă la tată, unde a fost acuzat de acesta că a consumat din nou droguri, s-a retras în dormitorul său de la etaj unde a continuat să consume substanțe.

„Ulterior, conform propriilor susţineri, inculpatul a coborât în bucătăria imobilului, unde s-a întâlnit cu victima, care i-ar fi reproşat din nou că s-a drogat, că ajunsese un consumator de droguri, că se va distruge şi că avea un anturaj nepotrivit. Pe fondul acestor discuţii contradictorii şi urmare a faptului că victima l-ar fi lovit pe inculpat cu palma peste faţă şi l-ar fi strâns de gât, inculpatul a reacţionat, a luat un cuţit situat pe mobila de bucătărie şi a lovit-o pe victimă cu obiectul tăietor-înţepător în zona abdomenului”, mai spun anchetatorii.

Bărbatul a căzut pe gresie, iar fiul l-a lovit cu o farfurie în cap, apoi l-a mai înjunghiat în stomac cu același cuțit. Ulterior a aruncat arma lângă corpul victimei și s-a întors în dormitor, unde a continuat să se drogheze.

Fiindcă nu mai avea bani, a mers la un amanet ajutat fiind de altă persoană, unde a amanetat un lanț din aur și monitorul unui calculator pentru suma de 3.500 de lei. Cu acești bani s-a dus la dealerul său de la care a cumpărat 21 de grame MMC tip cristal ciob, apoi și-a invitat prietenii la locuința tatălui pentru a consuma împreună droguri și alcool.

Ca prietenii să nu intre la bănuieli și pentru că trupul tatălui sângera, băiatul l-a acoperit cu haine, trolere, pături și covoare. A fotografiat mormanul format și i-a trimis poza unui prieten, spunându-i că acela este locul în care tatăl său a spart gresia.

Apoi, începând de luni, 27 februarie, până joi, 2 martie, băiatul a continuat să consume droguri și alcool și a fost vizitat de mai mulți prieteni cărora le spunea că tatăl său este plecat din țară și că mormanul din bucătărie ascunde gresia spartă de acesta.

Și-a convins amicii să stea doar la etaj, spunându-le că tatăl său a instalat un sistem de supraveghere video în bucătărie. Pentru a ascunde mirosul emanat de cadavru, acesta a pulverizat constant spray de cameră și a lăsat ușile și geamurile deschise pentru a aerisi.

După ce mama sa a revenit în țară, băiatul a continuat să consume droguri și să ascundă comiterea faptei. Femeia a observat, însă, lipsa fostului soț care nu răspundea la telefon.

Pe 2 martie, la insistențele femeii, băiatul s-a întors la ea acasă și i-a spus că tatăl său este plecat. În cursul nopții, acesta i-a spus adevărul mamei, iar ea a sunat la 112.

În cursul urmăririi penale, la reaudierea în calitate de inculpat și în fața instanței, băiatul a recunoscut fapta și a susținut că o regretă, precizând că a comis-o „pe fondul consumului de substanţe stupefiante, în speţă MMC, un drog foarte puternic şi a menţionat că este o fire paşnică şi niciodată nu a fost violent”.

De altfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a minorului a stabilit că acesta suferă de tulburare de dependenţă de substanţe psihoactive, iar „comisia a apreciat că inculpatul a avut discernământul prezent în raport cu fapta penală comisă”. I-au recomandat terapia comportamentală pentru a reduce efectele adicţiei şi eventualele recăderi. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea bărbatului a fost violentă, iar „decesul s-a instalat la cel puţin 2-3 ore după producerea agresiunii”.

Are de plătit către partea civilă, fratele său, suma de 18.885 lei, daune materiale. Inițial, partea civilă ceruse 74.854,88 lei, fiindcă s-a ocupat de înmormântare şi obiceiurile creștinești, de procesul penal și a administrat financiar imobilul defunctului, dar instanța a considerat suma exagerată. Inculpatul mai trebuie să-i plătească 50000 euro, echivalentul în lei, daune morale, dar și 5543,25 lei – cheltuieli judiciare. S-a pus sechestru pe bunurile imobile ale inculpatului, adică două apartamente și un teren în Pitești.

Măsura privativă pe care a primit-o tânărul se poate schimba dacă acesta are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică recuperarea celorlalte persoane internate în centru.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul

Autorităţile din judeţul Hunedoara au făcut demersuri pentru identificarea unui şofer care, miercuri, a intrat cu un autovehicul de teren pe o pârtie, în staţiunea Parâng, judeţul Hunedoara.

S-a câștigat la Loto de Anul Nou. De unde sunt norocoșii care încheie anul mai bogați
S-a câștigat la Loto de Anul Nou. De unde sunt norocoșii care încheie anul mai bogați

Mai multe persoane din România au avut noroc la Tragerile Speciale de Anul Nou, a anunțat miercuri seară, Loteria Română.

Papa Leon, avertisment privind „planuri care cuprind lumea”: Sunt strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite
Papa Leon, avertisment privind „planuri care cuprind lumea”: Sunt strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite

Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin "strategii armate mascate prin discursuri ipocrite", transmit agenţiile EFE şi ANSA.

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Die Welt.

Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”
Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”

Pământenii care au intrat deja în 2026 l-au primit cu bucurie și focuri de artificii. Peste câteva ore va ajunge și la noi.