Șeful Jandarmeriei Brăila și-ar fi cumpărat un avion din banii obținuți ilegal. Ce spun procurorii

×
Publicitate

Un scandal neobișnuit de corupție îl are în centru pe șeful Jandarmeriei Brăila. Colonelul este suspectat că, deși îi era interzis, făcea afaceri prin intermediul unor firme controlate de partenera lui de viață.

Prin prisma afacerilor controlate de parteneră, colonelul și-ar fi cumpărat și un avion, susțin procurorii DNA care l-au ridicat și l-au adus la audieri.

Colonelul Nicolae Albăceanu a intrat în vizorul procurorilor militari care au aflat că și-ar fi cumpărat prin intermediul unei firme controlate de el un avion de mici dimensiuni.

Colonelul Albăceanu, implicat în comerț cu muncitori și combustibil

Aparatul - susțin surse apropiate de anchetă - s-ar afla acum în reparații și ar fi fost plătit din fonduri obținute ilegal de șeful Jandarmeriei Brăila.

Colonelul Albăceanu este suspectat de o infracțiune din legea de combatere a corupției care le interzice inclusiv militarilor să desfășoare activități comerciale mai ales dacă se bazează și pe informații obținute prin prisma profesiei.

Procurorii DNA susțin că a exercitat operațiuni financiare în scopul de a obține profit din anumite activități comerciale pentru societățile pe care le administra în fapt.

Din momentul în care a ales să fie jandarm, colonelul Albăceanu a avut interdicția categorică de a face afaceri de orice natură.

Și cum ar fi incălcat-o, procurorii militari îi aduc acuzații de natură penală pentru care riscă până la 5 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat.

Procurorii militari îl suspecteaza pe ofițer că ar fi devenit un jucător important pe piața recrutării forței de muncă din Nepal și Sri Lanka.

El ar controla de asemenea, prin firmele partenerei de viață și ale fiului acestuia, afaceri de fastfood si comerț cu combustibil. Așa că au cerut mandate de percheziție pentru a-i verifica locuințele și biroul.

După percheziții la care a vrut să asiste, colonelul Albăceanu a fost adus la DNA unde i s-a comunicat calitatea de suspect.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO
Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO

Un incident a avut loc la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu, unde un tren s-a oprit înainte de a intra complet în stație, iar călătorii au fost nevoiți să iasă prin primul vagon.



O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună
O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună

Două persoane sunt cercetate penal pentru înşelăciune după ce au determinat o femeie de 76 de ani să le dea aproape 40.000 de lei, pentru serviciile medicale acordate nepotului său, rănit în urma unui accident rutier, a informat miercuri Poliţia Română.


Vacanța de schi 2026: când au elevii liber în februarie, în funcție de județ
Vacanța de schi 2026: când au elevii liber în februarie, în funcție de județ

Vacanța mobilă din luna februarie 2026, cunoscută și drept „vacanța de schi”, va fi organizată diferit de la un județ la altul, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.