S-a împlinit 1 an de la debutul campaniei de vaccinare: 7,7 milioane, vaccinați complet

62223300
Shutterstock

La 1 an de la debutul campaniei de vaccinare în România, Comitetul de coordonare a campaniei de vaccinare a anunțat bilanțul: au fost vaccinate 7.918.813 persoane cu cel puţin o doză, 7.781.563 persoane cu schemă completă și 1.960.336 cu doza booster.

”A fost şi este un efort fără precedent”, a transmis Valeriu Gheorghiţă, potrivit News.ro.

Acesta a mulţumit tuturor celor implicaţi în campania de vaccinare.

Este un bun prilej să mulţumesc echipei mele, care a fost la datorie în această perioadă, precum şi personalului medical, tuturor colegilor care s-au informat despre vaccinare, au transmis mai departe informaţiile, au ales să se vaccineze, şi au dat astfel, un mesaj de încredere. Mulţumesc, de asemenea, tuturor celor cu care am fost onorat să colaborez în acest an, dar şi celor de acasă care ne-au acordat încredere şi ne-au susţinut! În egală măsură, aş vrea să mulţumesc reprezentanţilor mass media pentru atenţia acordată subiectului şi profesionalismul dovedit în relatarea evenimentelor”, a mai transmis Gheorghiţă.

Acesta apreciază că doar prin empatie, onestitate, dialog şi comunicare, prin găsirea acelui obiectiv comun care să ne reprezinte, putem combate dezinformarea, ezitarea, scepticismul şi neîncrederea.

Citește și
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin

”Să avem un an mai bun şi să rămânem responsabili şi solidari pentru sănătate! La mulţi ani, dragi români!”, a mai transmis medicul Valeriu Gheorghiţă.

Prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 din România a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă (Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”), membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

„DA, doamna Mihaela Anghel este bine, sănătoasă și are aceeași încredere în știință și medicină”, a transmis CNCAV la 1 an de la debutul campaniei de imunizare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin

Un incendiu a izbucnit la un autoturism, la ieşire din Reşiţa spre Caransebeş, în judeţul Caraş- Severin. În maşină se aflau doi adulţi şi un minor care au reuşit să se autoevacueze.

Primele rețineri în ancheta drogurilor din cazul crimei de la Cenei. Ce au descoperit polițiștii și procurorii DIICOT
Primele rețineri în ancheta drogurilor din cazul crimei de la Cenei. Ce au descoperit polițiștii și procurorii DIICOT

Patru persoane au fost reținute joi seară, după audieri la DIICOT Timișoara, în dosarul drogurilor legat de crima de la Cenei, în care un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi.

Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs, joi, în judeţul Vrancea.

Recomandări
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe

Chiar dacă numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut, dezvoltatorii lansează noi proiecte rezidențiale. 

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor

Sălile de jocuri de noroc ar putea dispărea din unele orașe din țară. Mai multe primării au anunțat, în ultimele zile, că vor propune în consiliile locale interzicerea acestor activități.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi.