Românii, cei mai numeroși străini din Italia. Câți români trăiesc în peninsulă

62136563
Getty

Românii sunt cea mai numeroasă categorie de imigranți din Italia, comunitatea acestora fiind cât următoarele patru etnii de străini din peninsulă la un loc.

 

Populaţia Italiei s-a redus cu peste o jumătate de milion de locuitori într-un interval de cinci ani, odată cu scăderea natalităţii şi creşterea emigraţiei, ce nu au fost compensate de sosirile de cetăţeni străini, a comunicat luni Institutul naţional de statistică (Istat).

Grupul cel mai numeros de străini rezidenţi în Italia îl formează românii (1,208 milioane), urmaţi de albanezi (441.000), marocani (432.000), chinezi (305.000) şi ucraineni (240.000), toţi aceştia formând aproape jumătate din numărul total al străinilor.

”La 31 decembrie 2019, populaţia rezidentă în Italia era de 60.244.639 de persoane, cu aproape 189.000 mai puţin decât la începutul anului. Faţă de aceeaşi dată din 2014, ea s-a redus cu 551.000 persoane, confirmând menţinerea scăderii demografice care a caracterizat aceşti ultimi cinci ani”, scrie Istat.

 

Record negativ de nașteri

 

Acesta anunţă un ”nou record negativ de naşteri”, după cel din 2018: doar 420.170, cu circa 19.000 mai puţine în interval de un an.

Dinamica naturală negativă a populaţiei continuă şi înregistrează încă o dată un deficit semnificativ în ”substituţia natural” între nou-născuţi şi decedaţi, în linie cu tendinţa negativă de mai mulţi ani”, adăugă Istat, potrivit căruia numărul persoanelor decedate l-a depăşit cu 214.000 pe cel al nou-născuţilor în 2019.

Populaţia italiană este ”caracterizată de o îmbătrânire demografică accentuată”, iar sosirile de străini, care ”vor încetini”, nu pot decât să ”atenueze” scăderea demografică, menţionează Istat.

Conform statisticilor, Italia găzduieşte pe teritoriul său cetăţeni de 194 de naţionalităţi, dintre care 50 cu cel puţin 10.000 de rezidenţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Focar de Covid-19, descoperit în cadrul IPJ Cluj. Câți polițiști au fost infectați

Un focar de COVID-19 a fost descoperit în Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, unde un număr de 14 poliţişti au fost confirmaţi pozitiv.

Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. Cum va fi vremea

Prognoză meteo 13-26 iulie. În următoarele două săptămâni, vremea se va menține, în general, caldă.

Zi decisivă pentru Alina Bica. Judecătorii italieni vor încerca sa stabilească pașii pentru procedura de extrădare

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, ar putea afla luni cât de repede va fi adusă în țară unde trebuie să își ispașească cei patru ani de inchisoare, asa cum a decis înalta curte de casație și justiție.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.