Românii ar putea amâna plata ratelor la bănci și anul viitor. Ce măsuri anunță Guvernul

×
Publicitate

Românii și-ar putea amâna plata ratelor bancare și anul viitor, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Până acum, peste 300.000 de oameni au cerut să fie păsuiți de bănci, pentru cel mult 9 luni, așa cum prevedea inițial această măsură.

Ministrul Finanțelor spune însă că "economia încă nu și-a revenit'' și este nevoie de sprijin, mai ales pentru cei trimiși în șomaj.

În ședința de joi seară cabinetul a discutat și extinderea unor înlesniri pentru firme - cele din domeniul Horeca vor fi scutite de la plata unui impozit până la finele anului, iar firmele cu datorii pe timp de pandemie vor putea să le plătească eșalonat.

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu discută cu băncile ca amânarea plății ratelor să poată fi cerută de românii cu credite și anul viitor.

Inițial, această facilitate, disponibila atât populației, cât și societăților comerciale, a fost gândită până la finele lui 2020, când sperau autoritățile ca economia să-și revină.

Citește și
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor: ”Sunt peste 330.000 de clienți care au beneficiat de această facilitate. E clar că economia nu și-a revenit, putem să ne gândim la o prelungire a acestei perioade până la variante pe anumite cazuri specifice, în sectoare unde oamenii încă rămân în șomaj tehnic din cauza restricțiilor”.

Și pentru firmele puternic afectate de pandemie, supuse din nou restricțiilor, Guvernul vrea să prelungească anumite măsuri. Primele vizate sunt restaurantele, barurile, cafenelele și pensiunile.

Scutiri de taxe și eșalonarea plăților

 

Cei din domeniu vor fi scutiți de la plata impozitului specific până la finele anului, spune ministrul Finanțelor. Potrivit Consiliului firmelor mici și mijlocii, simpla scutire de această sumă fixă nu e de ajuns.

Florin Jianu, președintele Consiliului IMM-urilor: ”Este o măsură utilă, dar nu e suficientă. În momentul în care ești închis, practic nu poți să-ți plătești nu numai impozitele, nu-ți poți plăti angajații, nu poți să-ți achiți datoriile”.

De cealaltă parte, Guvernul spune că cei în dificultate nu vor fi presați să-și achite dările către stat.

Dacă aveți o firmă care a adunat datorii începând cu 16 martie, de când am intrat în starea de urgență, și până la 25 octombrie, atunci veți putea cere eșalonarea plății lor, pe o perioadă de un an.

Cu două condiții - ca firma să nu fi avut restanțe la stat înainte de starea de urgență și să nu fie în insolvență.

Veți putea depune cererea de eșalonare la Fisc, până pe data de 15 decembrie.

Până acum, firmele au amânat oficial plata unor taxe în valoare de 16,5 miliarde de lei.

Printre măsurile inițiate de Guvern în perioada pandemiei se numără acoperirea parțială a plății celor intrați în șomaj tehnic, dar și facilități la creditarea firmelor.

De pildă, prin programul IMM Invest, firmele sunt scutite vreme de 8 luni de la plata dobânzilor. Până acum, peste 16.000 au primit deja undă verde pentru un astfel de împrumut.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job
Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job

În mai puțin de o jumătate de an, companiile din România vor fi obligate să publice salariile pentru locurile de muncă scoase la concurs. 

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.