Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România va fabrica blindate Piranha V. Ar putea fi cumpărate de armate din toată lumea

Your browser doesn't support HTML5 video.

România va fabrica transportoare militare "Piranha V".

La Uzina Mecanică București, a fost inaugurată miercuri, linia de producție, asamblare și mentenanță, pentru renumitele transportoare blindate, care vor intra și în dotarea Armatei Române. Uzina ar urma să producă în viitor blindate și pentru alte țări.

România a pus la bătaie aproape 900 de milioane de euro pentru 227 de transportoare Piranha V. Americanii de la General Dynamics au întârziat însă livrarea primului lot un an de zile și deja au suportat penalități de 8,5 milioane de euro. Renumitele blindate vor fi produse la Uzina Mecanică București, unde a fost inaugurată oficial linia de producție și mentenanță.

Nicolae Ciucă, Ministrul Apărării Naționale: „Urmează să se finalizeze cu livrarea unui prim lot de 36 de vehicule blindate în februarie anul viitor, ca atare, odată ce vom avea acest lot recepționat, se resetează întreg programul.”

Transportoarele blindate pentru trupe Piranha sunt folosite de Armata Română încă din 2006, însă blindatele ce urmează să fie produse la București, Piranha V sunt și cele mai performante. Dotate cu echipamente de înaltă tehnologie, cu o capacitate de transporta pe lângă cei trei membri ai echipajului, 6 militari, dezvoltă până la 600 de cai putere și au asigurată o autonomie de 700 de kilometri în câmpul de luptă.

Citește și
industrie armament
Industria militară din România, lăsată fără apărare. Legea salvatoare nu se aplică

Miza afacerii este însă una pe termen lung. 80 la sută din banii cheltuiți, afirmă oficialii români și americani, se vor întoarce în economia românească.

Virgil Popescu, ministrul Economiei: „Ceea ce îmi doresc eu, e ca acest parteneriat să se deruleze până la capăt, să se realizeze acel joint-venture între uzina mecanică și GDSSA construim aici Piranha V nu doar pentru Armata Română, ci și pentru armata altor țări.”

Thomas Kauffmann, director general GDEL: „Vreau să subliniez spiritul acestui proiect, să construim o industrie bazată pe economia națională, pentru asigurarea securității naționale și în același timp să furnizeze una dintre cele mai bune vehicule blindate din lume.”

Hans Klemm, ambasadorul SUA în România: „Guvernul Statelor Unite și eu personal am încurajat și sprijinit producția locală de Piranha V, încă din primele etape ale programului, menit să consolideze cooperarea dintre industria românească și companiile americane.”

Până în martie 2021, la Uzina Mecanică București urmează să fie produse aproape 60 de blindate Piranha V care vor intra în dotarea Armatei Române.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult