Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România reacționează dur după anunțul Rusiei privind Transnistria: „Reprezintă o abordare extrem de periculoasă”

MAE condamnă alegaţiile lipsite de fundament, conţinute în comunicatul de vineri al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse privind regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum şi retorica ameninţătoare şi provocatoare utilizată.

„Propagarea intenţionată de informaţii fără corespondenţă în realitatea de pe teren reprezintă o abordare extrem de periculoasă, în contextul actual de securitate, în care Federaţia Rusă îşi intensifică războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă. Ministerul mai precizează că este inacceptabilă „această încercare de creare artificială de tensiuni şi destabilizare în regiune şi în legătură cu Republica Moldova”. MAE al României face apel la responsabilitate, la abandonarea retoricii agresive, escalatorii şi provocatoare, precum şi la abţinerea de la orice declaraţii şi acte care pot afecta stabilitatea regiunii şi a Republicii Moldova. Ministerul de Externe de la Moscova a transmis vineri un comunicat legat de Transnistria, în condiţiile în care susţine că Ucraina ar pregăti o „provocare militară” acolo, şi avertizează SUA, statele membre NATO şi Ucraina „să nu facă încă un pas aventuros”, considerând că orice ameninţare la adresa securităţii soldaţilor ruşi şi a muniţiei din teritoriul separatist al Republicii Moldova va fi considerată „un atac împotriva Federaţiei Ruse”, iar forţele sale armate vor răspunde „în mod adecvat”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult