Maia Sandu, la București: „Simţim sprijinul puternic al României pentru cetăţenii Republicii Moldova. Sângele apă nu se face”

×
Publicitate

După ce a fost încurajată și aplaudată la scenă deschisă, la Varșovia, de către Joe Biden, președinta Republicii Moldova Maia Sandu a ajuns, joi, la București.  

„Vom acționa împreună în aceste vremuri foarte complicate cu provocări și riscuri de securitate tot mai complexe”, a asigurat-o și Klaus Iohannis, după întrevederea de la Cotroceni.

Maia Sandu a mulțumit pentru ajutorul dat de România, „semn că sângele apă nu se face”, a spus aceasta.

Vizita în România a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, vine așadar într-un context dificil.

Între altele, în urmă cu doar două zile, Vladimir Putin a abrogat un decret în care se stipula că Rusia va căuta modalităţi de rezolvare a conflictului din Transnistria, „în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: „Știm că sângele apă nu se face și relația noastră este cea mai bună dovadă a acestui adevăr. Republica Moldova trece prin provocări fără precedent. Unii au dorit ca țara noastră să cadă, să poată instaura un guvern marionetă, dar Republica Moldova rămâne în picioare, demnă și hotărâtă în drumul său spre UE”.

Klaus Iohannis, președintele României: România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă față de acțiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război. Tentativele de destabilizare sunt susținute de intensificarea propagandei proruse, scopul fiind alimentarea de narative utile Rusiei și diminuarea unității și solidarității noastre. Dar noi nu vom ceda”.  

Maia Sandu spera să obțină protecție în cazul unei eventuale destabilizări Republicii Moldova

Maia Sandu a ajuns la București imediat după încheierea summitului din capitala Poloniei, la care a participat alături de lideri europeni din regiune și de președintele Statelor Unite.

Spera să obțină protecție în cazul unei eventuale destabilizări a țării sale, pe fondul intensificării conflictului de la granițe. Tocmai de aceea a vorbit și despre necesitatea ca țara sa să aibă sistem de apărare antiaeriană de la NATO.

 

Tot joi, Maia Sandu s-a întalnit cu premierul Nicolae Ciucă și cu șeful Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, cărora le-a mulțumit pentru faptul că România ajută Moldova cu bani, combustibil și energie electrică.

Declarațiile președintelui României, Klaus Iohannis: 

- Este o deosebită plăcere să vă primesc aici la Cotroceni. Bine ați venit.

- România și Republica Moldova au relații cu totul speciale, cu fiecare zi mai solide. Împărtășim o comunitate de limbă, cultură și istorie și am construit o colaborare sinceră și eficientă.

- Parcurgem crize de proporții istorice

- A fost un an extrem de dificil și pentru Republica Moldova, stat afectat profund și direct de consecințele acestui război. Liderii Republicii Moldova și cetățenii săi s-au ridicat la înălțimea provocărilor.

- Au fost atacuri hibride menite să deraieze cursul pro-european al Republicii Moldova.

- Vă felicit pentru numirea noului Guvern.

- Amenințările din exterior asupra ordinii contstituționale a Republica Moldova sunt deosebit de îngrijorătoare. România condamnă acțiunile ruse. Vă asigur că Republica Moldova nu e singură în fața acestor pcovocări. Am solicitat sancționarea de către UE a celor care doresc subminarea statului de drept în Republica Moldova. România a acționat hotărât în sprijinul Republicii Moldova, oferind combustibil, sprijin bugetar direct și energie electrică. 

Declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu: 

- Simțim sprijinul puternic al României pentru Republica Moldova. Știm că sângele apă nu se face. Sunt recunoscătoare României.

- Parteneriatul nostru strategic cu România înseamnă beneficii pentru cetățeni. Republica Moldova este probabil singurul stat din lume care are 2 miniștri de Externe în același timp și mulțumim României.  Prima vizită a noului premier Recean va fi la București, săptămâna viitoare. Bucuria apropierii noastre e lovită de tragedia din Ucraina - Rusia a invadat o țară vecină. 

- Republica Moldova trece prin provocări fără precedent: provocări de securitate pentru a crea haos. Unii au dorit ca țara noastră să cadă și să instaleze la Chișinău un guvern marionetă al Kremlinului. Republica Moldova rămâne în picioare. E pentru prima dată în istoria țării când reușim să nu mai depindem de Gazprom. 

- La începutul războiului Republica Moldova era cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei. Acum suntem mai rezistenți și mai puternici. 

- Avem proiecte frumoase comune în domeniul cultural, vom continua cooperarea în protecția mediului.

- Mulțumim România pentru îndrumare. Mulțuimim că ne ajutați să fim mai aproape de Europa. 

-----------

Administraţia Prezidenţială a anunţat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu omologul său moldovean.

Potrivit sursei citate, consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral şi european, precum şi al susţinerii clare şi ferme a României pentru Republica Moldova şi pentru rezilienţa sa.

"În cadrul discuţiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, cu beneficii reale şi concrete pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova", arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, cei doi preşedinţi vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum şi modalităţile de gestionare a efectelor economice, sociale şi umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.

Preşedintele Republicii Moldova efectuează vizita în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Oficialul moldovean se va întâlni şi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Simone Biles a postat pozele după operația de mărire a sânilor!
GALERIE FOTO Simone Biles a postat pozele după operația de mărire a sânilor!
Citește și...
Cum pot șoferii să verifice dacă au puncte de penalizare și istoricul sancțiunilor rutiere

Posesorii de permis de conducere îşi pot consulta istoricul sancţiunilor rutiere şi verifica punctele de penalizare acumulate direct din contul personal, 24 de ore din 24.

Sute de sindicaliști de la Apele Române vor protesta joi, la București. Ei cer deblocarea angajărilor

Sute de salariaţi din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) au anunţat că vor protesta, joi, în faţa sediului central al instituţiei, reclamând mai multe măsuri administrative care au fost luate împotriva lor.

Câte drone ar putea produce lunar România. Un temut model de atac va ieși pe poarta fabricii de la Ghimbav

Aflată în insolvență, compania de stat Romaero are șansa unei redresări rapide, printr-o mișcare strategică menită să revigoreze industria națională de apărare. 

Recomandări
Președintele Poloniei și șeful NATO, primiți de Nicușor Dan la Cotroceni. „Am discutat de forţele noastre comune”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, în cadrul declaraţiilor comune cu preşedintele Poloniei, la Palatul Cotroceni, că la Summitul B9 vor discuta despre cum putem să facă mai eficiente pregătirile militare din interiorul NATO şi din interiorul UE. 

Nicușor Dan „are în minte” un premier tehnocrat dar nu vrea, încă, să anunțe pe cine. PSD și UDMR negociază un nou guvern

„Un Guvern cu premier tehnocrat este un scenariu care are șanse”, spune președintele Nicușor Dan. Dacă la începutul crizei această variantă era ultima pe lista lui, acum pare posibilă, câtă vreme nu e loc de împăcare între PSD și PNL. 

Ciclonul mediteraneean a produs pagube în România. Grindină și rafale de 90 de kilometri pe oră în unele zone

Aproape toată țara se află sub Cod galben de ploi, grindină și vijelii. Ciclonul care traversează România a adus în unele zone și grindină și rafale de 90 de kilometri pe oră, care au doborât copaci și au smuls un acoperiș.